Transferul argentinianului
Gonzalo Cabrera la Al-Faisaly FC, s-a concretizat.
Fostul mijlocaş al FC Botoşani va primi un milion de euro de la arabi în doi ani, în timp ce în visteria clubului botoşănean vor intra 400 mii de euro.
"Din fericire pentru el, Gonzalo a plecat la un super contract. El a venit în România cu ideea ca Botoşaniul să fie rampa lui de lansare şi iată că visul i s-a îndeplinit. Din păcate, noi am luat cam o treime din ceea ce aşteptam noi. Asta este! El mai avea un an de contract, în iarnă intra deci în ultimele şase luni de contract, iar oferta primită a fost de-a dreptul de nerefuzat pentru el", a declarat Valeriu Iftime.
Finanţatorul FC Botoşani a afirmat că ultima ofertă a arabilor i-a sucit minţile lui Cabrera, acesta refuzând orice alt dialog, deşi pe adresa clubului apăruse o ofertă mai bună pentru gruparea locală de la Al-Hilal, iar cluburi din Europa îşi exprimaseră la rândul lor interesul pentru mijlocaş.
"Noi ne-am dorit ca el să mai aştepte două-trei săptămâni astfel încât să căutăm potenţiale oferte în alte zone. Aveam nişte discuţii prin Franţa, Germania. Mai e o chestiune care trebuie luată în considerare, Botoşaniul încă nu vinde un jucător pe un milion de euro, chiar dacă el face", a adăugat Iftime.
În sezonul trecut, Gonzalo Cabrera a jucat 39 de meciuri în toate competiţiile pentru Botoşani. A marcat 12 goluri şi a oferit două pase decisive. Anul trecut a ajuns liber de contract la formaţia locală, după despărţirea de argentinienii de la Club Social y Deportivo Defensa y Justicia.
Monitorul de Botoşani