VIDEO | Gheorghe Multescu: Mergem la Giurgiu sa ne batem pentru puncte
Antrenorul Gheorghe Mulțescu și jucătorii Vladimir Screciu şi Vladimir Screciu vor să repete sâmbătă, la Giurgiu, evoluția din meciul cu ASA Târgu Mureș.
Gheorghe Mulțescu: "Nu va fi un meci ușor la Giurgiu, întâlnim campioana României. Suntem într-o perioadă ascendentă și ne dorim să continuăm pe această pantă. Pregătim jocul pentru a-l câștiga. Până la urmă nici un punct din fieful campioanei nu ne-ar displace, dar noi vom juca la victorie. Îmi doresc ca evoluția din meciul cu Mureșul să se repete, să păstrăm ocaziile de gol, să materializăm mai multe dintre ele. Trebuie să ținem cont că vom avea în față un adversar valoros, rănit în urma înfrângerii de la Copenhaga, așa că sunt toate premisele pentru un meci tare. Firesc că am urmărit meciul din Danemarca, dar nu cred că vor miza pe aceeași tactică, adică să joace cu trei stoperi. Va fi altă așezare, alt sistem, sigur Astra va fi mai ofensivă sâmbătă".
Vladimir Screciu:"Am jucat în meciurile test din Austria și îmi doresc să debutez în Liga 1. Sper să o fac cât mai curând, de ce nu în meciul de sâmbătă, cu Astra. Ne-am pregătit bine toți, vrem toate punctele. Formăm un grup unit, ambițios, avem toate șansele să revenim cu puncte din această deplasare".
Simon Măzărache: "Mergem la Giurgiu să ne batem pentru puncte. Cu siguranță Astra poate fi învinsă. Toți ne dăruim pentru echipă și acesta va fi atuul nostru. Îmi doresc să marchez, așa cum am făcut-o și cu Târgu-Mureș. Să câștigăm cele trei puncte. Golul cu ASA a însemnat mult pentru mine. A fost o descătușare. Îmi cer scuze suporterilor pentru reacția pe care am avut-o după ce am marcat".
Meciul Astra Giurgiu - CS Universitatea Craiova va avea loc sâmbătă, 6 august 2016, de la ora 19:00 pe stadionul "Marin Anastasovici".
Universitatea Craiova a învins-o cu scorul de 2-1 pe Sepsi Sfântu Gheorghe, sâmbătă seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 20-a a...
CFR Cluj a devenit noul lider al Superligii României, după victoria obținută în Bănie împotriva Universității Craiova, cu scorul de 2-0, duminică seara, în cadrul etapei a 18-a.
...
Universitatea Craiova a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-1 (1-1), sâmbătă seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 16-a a Superligii...
Universitatea Craiova şi FCSB au terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), duminică seara, acasă, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii României, ultima a turului. Campioana a deschis scorul...
Universitatea Craiova a fost ţinută în şah pe teren propriu de ultima clasată, FC Botoşani, scor 0-0, duminică, în etapa a 13-a a Superligii României....
Universitatea Craiova a învins-o pe nou-promovata Unirea Slobozia cu scorul de 3-0 (2-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 11-a a Superligii...
Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu Rapid Bucureşti, scor 1-1, sâmbătă seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 8-a Superligii României.
"Alb-vișinii"...
Liderul Universitatea Craiova a surclasat-o pe nou-promovata Gloria Buzău cu scorul de 5-1, vineri seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 6-a a Superliga României. Denil Maldonado...
Universitatea Craiova a fost ţinută în şah de Petrolul Ploieşti, scor 0-0, duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României....
Universitatea Craiova a fost eliminată din competiţia de fotbal Conference League de echipa slovenă NK Maribor, în ciuda victoriei cu scorul de 3-2 (0-0), joi seara, pe stadionul "Ion...
CFR Cluj a fost învinsă acasă în Gruia de Universitatea Craiova, cu scorul de 2-0, într-un meci din etapa a 3-a a Superligii României.
"Alb-albaștrii" s-au impus prin golurile...
Cosmin Brândaș
România
53 ani
Cristian Bălașa
România
52 ani
Curro Torres
Spania
48 ani
Danny Wilson
Scoția
33 ani
David Dunn
Anglia
45 ani
Eliseo Rivero
Uruguay
67 ani
Florin Popete
România
47 ani
Gyula Zsengellér
Ungaria
109 ani
Jasmin Trtovac
Serbia
38 ani
Jay Emmanuel-Thomas
Anglia
34 ani
John Charles
Țara Galilor
93 ani
Juvhel Tsoumou
Congo
34 ani
Klaus Fischer
Germania
75 ani
Logan Bailly
Belgia
39 ani
Luca Ariatti
Italia
46 ani
Marco Zoro
Coasta de Fildeș
41 ani
Mehdi Pashazadeh
Iran
51 ani
Naser Aliji
Albania
31 ani
Nikos Georgeas
Grecia
48 ani
Octavian Popescu
România
22 ani
Ovidiu Hoban
România
42 ani
Raymond Mommens
Belgia
66 ani
Roberto Bettega
Italia
74 ani
Stelian Farcău
România
50 ani
Tudor Paraschiva
România
105 ani
Vasile Sicu
România
39 ani
Zavon Hines
Anglia
36 ani