Antrenorul echipei Steaua București, Laurențiu Reghecampf, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că în fotbal totul este posibil, iar în meciul cu Manchester City din play-off-ul Ligii Campionilor formația sa are o șansă de care trebuie să profite.
"Sincer, nu doream City. Dar așa cum în turul trei am avut șansa să tragem o echipă cu care să ne batem de la egal la egal Sparta Praga, de data asta am avut norocul să tragem cea mai bună echipă dintre cele cinci. Dar în fotbal totul este posibil, avem și noi o șansă cu City și trebuie să profităm de ea. Poate avem norocul să-i prindem la început de drum și să aibă anumite probleme, deși nu cred asta. Eu am mai avut ocazia să joc împotriva lui Bayern, iar Guardiola, indiferent de jucătorii pe care îi are la dispoziție, pregătește meciurile foarte bine. El este unul dintre cei mai mari antrenori din lume", a spus Reghecampf.
Tehnicianul a recunoscut că și-ar fi dorit ca Steaua să întâlnească în play-off un adversar mai accesibil precum Ajax Amsterdam sau FC Porto. "Va fi foarte greu pentru noi, dar eu gândesc pozitiv și vom vedea. Din partea noastră și a jucătorilor va fi o ambiție în plus pentru că e o mândrie să joci cu o echipă de un asemenea nivel și poate reușim să facem două jocuri bune și să ne calificăm în grupele Ligii Campionilor. Oricare alt adversar în afară de Manchester City era mai ușor. Eu aș fi vrut Ajax sau Porto, mă gândeam că împotriva lor avem cât de cât o șansă. Dar nu se știe. Poate acum înainte de meciul cu City nu avem nicio șansă, iar la sfârșit ne vom califica, nu se știe", a adăugat antrenorul.
Laurențiu Reghecampf este convins că suporterii steliști vor veni în număr mare la partida cu Manchester City de pe Arena Națională. "Sper să fie arena plină, eu sunt sigur că fanii vor veni în număr mare să ne susțină la meciul cu City. Arena Națională este încăpătoare, dacă vin 50.000 și ne vor susține din primul minut, iar echipa noastră va avea o evoluție bună, cu siguranță va fi un spectacol reușit", a precizat Reghecampf.
Formația Steaua București va întâlni echipă engleză Manchester City în play-off-ul Ligii Campionilor, potrivit tragerii la sorți efectuate vineri, la sediul UEFA, de la Nyon (Elveția).
Steaua va juca primul meci pe teren propriu, pe 16 august, iar returul la Manchester, pe 24 august.