Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Ioan Andone, a declarat, duminică, la plecarea spre Cluj-Napoca, că îşi doreşte victoria în partida cu CFR şi speră ca formaţia sa să nu primească gol.
"Va fi un meci dificil. Noi venim după două victorii și vrem să o obținem și pe a treia. Sperăm să câştigăm cu CFR Cluj şi să nu primim gol. E al doilea meci în deplasare în care echipa trebuie să răspundă pozitiv şi, dacă reuşim să câştigăm aici, suntem în grafic pentru acest sezon", a spus Andone.
Fost antrenor în Gruia, Ioan Andone a vrut sa îi aducă la Dinamo, în această vară, pe Mário Camora şi Davide Petrucci. Ambii au refuzat mutarea. "Noi ni i-am dorit, erau sub contract cu CFR-ul şi vedem la anul, când îşi termină contractul", a mai spus Andone.
"Cam aşa am fost în fiecare an şi sunt obişnuit să fiu in cantonament, la meciuri, pe stadion, undeva tot trebuie să fiu, ceva legat de fotbal", a spus mijlocaşul Ionuţ Şerban.
"Sperăm să luăm cele trei puncte, ne-am pregătit pentru asta, ştim ce e de făcut, sperăm ca luni, după meci, să ne bucurăm de victorie", a completat Valentin Lazăr.
Meciul va avea loc luni, de la ora 21:00, și va fi în direct pe Digi Sport, Dolce Sport și Look TV.