Debutul partidei Steaua - Mancehster City a fost însoţit de o coregrafie afişată de fanii de la tribuna a doua, cu mesajul "Doar Dinamo Bucureşti!", în culorile marilor rivali ai vicecampioanei. Mesajul a fost privit cu rumoare de celialţi suporteri prezenţi pe stadion şi mulţi au încercat să-şi explice fără succes de ce ar fi realizat steliştii o coregrafie cu numele şi în culorile rivalilor din Bucureşti.
A fost, de fapt, o lovitură în plin dată de suporterii lui Dinamo formaţiei roş-albastre, părăsită de nucleul dur al galeriei în urma conflictelor din ultimii ani.
Coregrafia a fost realizată de fapt de ultraşii din Peluza Cătălin Hâldan şi PLĂTITĂ chiar de Gigi Becali. Surse din galeria lui Dinamo susţin că patronul Stelei a fost păcălit de câţiva fani ai "roş-albilor", care au susţinut că sunt suporteri ai Stelei din Germania şi intenţionează să realizeze o coregrafie 3D, prezentând imagini cu alte coregrafii realizate de galeriile formaţilor din Bundesliga. Iniţial, patronul Stelei a fost reticient, după care s-a oferit să plătească pentru realizarea "spectacolului".
Vestele colorate au fost plasate pe scaunele de la tribuna a doua de ultraşii din PCH în seara zilei de luni. Aceştia au intrat pur şi simplu pe stadion, fiind lăsaţi de forţele de ordine, obişnuite cu astfel de practici.
Dinamoviştii au mers şi la meci: "Tu iei roşu, tu iei alb!"
La meci, suporterii prezenţi la tribuna a doua au îmbrăcat vestele înainte de startul partidei, fără să ştie ce mesaj vor "construi" cu vestele colorate în alb şi roşu. Dinamoviştii s-au infiltrat printre stelişti inclusiv în timpul meciului (aproximativ 200 de ultraşi) şi i-au "îndrumat" pe aceştia ce veste să îmbrace înainte de partidă ("Tu iei roşu, tu alb") Iar ceea ce a urmat va rămâne cu siguranţă în istoria duelurilor Steaua - Dinamo drept una din cele mai grele lovituri primite se fanii Stelei.