Această a 5-a etapă a fost marcată de mai multe evenimente din exterior. În paralel cu ea cea de-a 31-a ediţie a Jocurilor Olimpice şi-a marcat închiderea. Apoi, trist, pe parcursul ei, România a pierdut doi oameni de excepţie din domeniul culturii, două veritabile nestemate, care au plecat într-o lume mai bună, mai întâi muzicianul Adrian Enescu, apoi actorul Marin Moraru. Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi! A mai fost runda derby-ului Steaua - Dinamo, încheiat nedecis, despre care am scris zilele trecute, aşa că nu voi mai insista. De asemenea se mai poate spune că a mai fost etapa penalty-urilor şi a lui 0-0. Loviturile de la punctul cu var au fost în număr de 7, toate în doar două partide, cele care au consemnat şi cele mai multe goluri din etapă: CFR Cluj - Astra care a avut 4, alături de ACS Poli - CSU Craiova cu 3. Au fost transformate 6, una fiind ratată de Săpunaru (Astra). Iar scorul de 0-0 s-a înregistrat de trei ori.
Personal meciul CFR Cluj - Astra mi s-a părut cel mai bun din etapă, CFR confirmând forma bună, de această dată fiind eficientă şi pe tabelă. Este drept, este cam exagerat faţă de cele petrecute în teren, momentul psihologic fiind amintita ratare a penalty-ului de către Săpunaru, la scorul de 2-1 pentru CFR. Din acel moment, echipa campioană a cedat complet, oamenii lui Miriuţă profitând din plin de acest lucru. Pierderea de efectiv combinată cu lipsa lui Şumudică de pe bancă fac ca Astra să nu arate deloc bine. Sper să nu apară dihonia aşa cum se întâmplă de obicei în asemenea momente şi să se distrugă astfel tot ce s-a construit cu trudă în sezonul trecut. Lucurile trebuie luate cu calm şi să se încerce o repliere, chiar dacă în actualul sezon nu se va mai putea trage la titlu. Altfel, vom ajunge să vorbim şi de Astra la trecut, aşa cum o facem acum despre Oţelul sau Unirea Urziceni.
Cât despre 0-0, cel mai logic asemenea rezultat mi s-a părut cel dintre Gaz Metan şi FC Botoşani, având în vedere că cei doi antrenori, Cristian Pustai şi Leo Grozavu, s-au aflat în sezonul trecut unul pe banca celeilalte, aşa că existau toate premisele ca cele două echipe să ştie a se bloca reciproc.
Surpriza etapei s-a consemnat la Timişoara, unde echipa gazdă, o condamnată permanentă a acestui sezon, a obţinut prima victorie, învingând-o tocmai pe CSU Craiova care avea pretenţia de a deveni lider şi în faţa căreia nu câştigase vreodată! Interesantă a fost şi maniera obţinerii acestui succes, după 1-0, urmând apoi 1-2, pentru ca la final să fie 3-2, cu gol în minutul 90. Acest succes a însemnat totodată şi întreruperea unei serii nefaste de rezultate în Liga 1 pentru antrenorul Ionuţ Popa -
foto-, care avusese un număr de 18 partide fără succes, în care obţinuse numai trei egaluri şi înregistrând un golaveraj de 14-45! Iată rezultatele cumulate în această serie într-o ordine cronologică întoarsă: ACS Poli - FC Botoşani 0-5, Astra - ACS Poli 3-1, ACS Poli - Pandurii 1-3, Dinamo - ACS Poli 2-1 (toate în sezonul de faţă); ACS Poli - CSMS Iaşi 2-3, FC Voluntari - ACS Poli 5-0 (toate în 2015-16); CSMS Iași - Pandurii 0-1, CFR Cluj - CSMS Iași 2-2, CSMS Iași - Petrolul 2-2, Rapid - CSMS Iași 1-0, Dinamo - CSMS Iași 5-2, CSMS Iași - Oțelul 1-2 (toate în 2012-13); FCM Tg. M. - CS Mioveni 2-0, CS Mioveni - Astra 0-1, Steaua - CS Mioveni 4-0, CS Mioveni - "U" Cluj 0-1 (toate în 2011-12); Polit. Iași - Rapid 1-2, Gloria Buzău - Polit. Iași 1-1 (în 2008-09). Ultima lui victorie se produsese tocmai la 17.11.2008, Polit. Iași - CS Otopeni 2-0.
Câteva cifre ale etapei:
⚽️ Al doilea gol al lui Cristian López a fost cel de-al 900-lea pentru CFR Cluj în Liga 1.
⚽️ După ce suferise 3 înfrângeri din tot atâtea posibile, Concordia a obţinut prima sa victorie la Târgu-Mureş.
⚽️ CSMP Iaşi rămâne fără victorie pe teren propriu cu Viitorul şi după a 4-a confruntare.
⚽️ Cifre rotunde la numărul de meciuri pentru următorii: G. Enache (Steaua) al 150-lea, Vaşvari (FC Botoşani) al 100-lea, Ivanovici (FC Voluntari) şi Bancu (CSU Craiova) al 50-lea.
⚽️ Un singur debut: Bic (Gaz Metan).
⚽️ Nuno Rocha (CSU Craiova) a marcat al 20-lea său gol, în timp ce Koenders (Concordia) şi Artean (ACS Poli) s-au aflat la primele.