Fotbalistul stelist Nicolae Stanciu a declarat, miercuri seară, că returul cu Manchester City, pierdut cu scorul de 0-1, a fost un meci mai bun decât prima manşă de la Bucureşti (0-5), el menţionând că FC Steaua, cu puţin noroc, ar fi putut termina la egalitate cu o echipă mare.
"A fost un meci mult mai bun decât cel de la Bucureşti. Cu puţin noroc puteam să terminăm la egalitate cu o echipă mare", a spus Stanciu.
El a menţionat că adevărata faţă a Stelei se va vedea în grupele Europa League şi că el şi colegii săi au ca obiectiv calificarea în "primăvara europeană".
Stanciu a mai spus că nu l-a deranjat că a fost rezervă la Manchester. "Mă simt foarte bine aici şi îmi doresc să am performanţe foarte mari la Steaua", a afirmat fotbalistul.
Nicolae Stanciu a precizat că Manchester City sau alte echipe ca aceasta sunt prea mari pentru stelişti.
Echipa Steaua a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 1-0 (0-0), de formaţia Manchester City, în manşa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor, iar cu scorul general de 6-0 a fost eliminată din competiţie. Însă Steaua va continua în grupele Europa League, urmând să-şi afle adversarele vineri.
Miercuri, unicul gol a fost marcat de Fabian Delph, în minutul 56.
În tur, Steaua a fost învinsă, scor 5-0.