Florin Acsinte a fost declarat liber de contract de Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) şi poate reveni sub comanda lui Leo Grozavu.
Fundaşul stânga a declarat că nu şi-ar fi dorit ca aventura sa la Pandurii să se încheie astfel, dar a spus că nu i s-a părut corect să nu fie plătit pentru munca prestată. Plecat la Pandurii în primăvară, Florin Acsinte a fost trecut pe linie moartă de Petre Grigoraş, deoarece a îndrăznit să-şi ceară drepturile financiare, fiind neplătit de la semnarea angajamentului cu gorjenii. "Eu m-am dus acolo cu inima deschisă, să fac performanţă şi să fiu plătit pentru munca depusă. Am făcut performanţă şi nu am mai fost plătit. Eu am şi spus-o: n-am venit să fiu plătit doar de două ori în şapte luni. În momentul în care s-a aflat că mi-am depus memoriu, am fost căutat de diverse echipe. Acum, după ce am fost declarat liber de contract, primul lucru pe care l-am făcut a fost să îi dau vestea lui nea Cornel Şfaiţer. Mai am ceva oferte şi în cel mai scurt timp voi lua o decizie în privinţa viitorului meu", a declarat Florin Acsinte.
Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, a recunoscut că a avut ieri o discuţie cu fostul căpitan al echipei şi a spus că nu ar fi o surpriză dacă acesta va reveni la echipă, totul urmând a se decide în 24 de ore. "Am vorbit cu Florin. Mi-a spus că are şi alte oportunităţi şi a rămas să ne decidem în 24 de ore. E un jucător bun care poate face faţă la orice formaţie din ţară, unul pe care eu sincer îl doresc, dar e vorba şi de latura financiară. A rămas să vedem ce pretenţii financiare are el şi ce-i putem oferi noi. În cursul zilei de mâine se va lămuri totul", a declarat preşedintele FC Botoşani.
Sub comanda lui Leo Grozavu în acest moment pe postul de fundaş stânga sunt Nicolae Muşat şi Sergiu Popovici. În trecut la FC Botoşani, Florin Acsinte a fost folosit de Leo Grozavu pe postul său de bază, cel de fundaş stânga, dar şi ca fundaş central, iar la Pandurii Târgu-Jiu a fost urcat de Edy Iordănescu în centrul liniei mediene. "Nu mai am un post preferat. Joc acolo unde mă pune antrenorul, unde are echipa nevoie de mine. Nu scrie în legitimaţia niciunui fotbalist că s-a născut fundaş stânga sau mijlocaş. Eşti fotbalist, joci unde te pune antrenorul", a conchis Acsinte.
Monitorul de Botoşani