Antrenorul echipei FC Botoșani, Leo Grozavu, a apreciat, după victoria cu 4-2 în fața formației ASA Târgu-Mureș, caracterul jucătorilor săi, care au avut forța să întoarcă rezultatul, după ce adversarii au condus cu 2-0 în meciul contând pentru etapa a 6-a a Ligii 1 de fotbal.
"A fost o partidă memorabilă. Nu este ușor în prima ligă să revii de la 0-2. Băieții au arătat încă o dată că au caracter. Toți jucătorii care au fost în teren și-au adus contribuția la această victorie frumoasă. A fost o revenire frumoasă pentru toată lumea", a afirmat Grozavu.
În schimb, tehnicianul echipei ASA Târgu-Mureș, Dan Alexa, s-a arătat nemulțumit de arbitrajul lui George Rădulescu, pe motiv că acesta nu ar fi acordat, în prima repriză, un cartonaș roșu lui Dimitrov, dar și un penalty la o fază de atac din partea a doua a jocului.
"Nu vreau să fiu suspendat, dar, cu tot respectul față de arbitrul Rădulescu, el a mai arbitrat și mereu aceleași greșeli. Nu știu dacă a fost o viciere de arbitraj, dar în anumite momente...", a declarat Alexa.
În urma victoriei cu ASA Târgu-Mureș, FC Botoșani a urcat pe poziția a patra a clasamentului, cu zece puncte, cu unul mai puțin decât Dinamo și CS Universitatea Craiova.