Julius Wobay, fotbalistul din Sierra Leone care face parte din lotul Universităţii Craiova este bucuros pentru turul bun de campionat al alb-albaştrilor, dar rămâne realist şi spune că e nevoie de multă concentrare şi constanţă în joc, pentru a doua parte a sezonului.
"Cred că pentru toată lumea a fost un sezon bun până acum, am jucat bine şi clasarea în primele şase ne dă speranţe şi pentru restul campionatului. Am pierdut şi niste puncte pe care nu meritam sau nu trebuia să le pierdem, dar sunt lucruri care se întâmplă în fotbal, nu trebuie să ne plângem", a spus jucătorul african.
În continuare, el a precizat: "Trebuie să ne vedem de treabă şi să încercăm ca în retur să rămânem pe un loc de cupă europeană. Trebuie să arătăm constanţă pentru a ajunge să facem performanţă, să participăm în cupele europene".
La finalul declaraţiei sale, fotbalistul a menţionat: "Eu asta îmi doresc cel mai mult, să evoluez cu Universitatea în Cupa UEFA în vara viitoare. Avem deja 10 meciuri la rând în campionat fără înfrângere şi cred că prin asta am demonstrat că putem rămâne mai mult timp la un nivel bun. Totul este să păstrăm acest ritm şi în 2009".
La finalul turului, actualei ediţii de campionat, Universitatea Craiova ocupă locul 6 în clasament cu 28 de puncte.