Steaua a anunţat programul pe care îl va avea la Botoşani cu ocazia meciului din
sferturile de finală ale Cupei Ligii.
Vizita echipei lui Gigi Becali la Botoşani va fi una fulger, steliştii urmând a sta în municipiu doar câteva ore. Steaua va sosi la Botoşani în ziua meciului la prânz şi va pleca spre Bucureşti imediat după joc.
Delegaţia Stelei va decola de pe Aeroportul "Henri Coandă" cu o cursă charter joi, la ora 11:00 urmând a ateriza pe aeroportul din Suceava în jurul orei 11:45, de unde se va deplasa cu un autocar la Hotelul "Rapsodia".
De aici, lotul Stelei se va deplasa spre stadionul "Municipal", în vederea meciului cu FC Botoşani, în jurul orei 18:45 urmând ca după joc delegaţia "roş-albastră" să plece direct spre aeroportul din Suceava.
Monitorul de Botoşani