Harlem Gnohéré a vorbit pentru prima dată despre presupusa ofertă pe care Steaua i-a făcut-o. Atacantul a dezvăluit că nu a discutat niciodată, nici cu Gigi Becali, nici prin intermediari despre transferul la marea rivală a lui Dinamo.
Vârful francez de 28 de ani neagă tot ce s-a spus şi scris în ultima perioadă despre transferul său la Steaua. Chiar dacă Gigi Becali a anunţat că iarna îl va prinde în tricoul vicecampioanei, Gnohéré a infirmat orice discuţie pe care el ar fi avut-o cu finanţatorul Stelei sau cu vreun intermediar care i-ar fi propus să ajungă sub comanda lui Regehcampf:
"Nu am discutat niciodată cu Gigi Becali, nici cu intermediarii despre care s-a spus că m-au întrebat dacă vreau să vin la Steaua. Nu ştiu ce face agentul meu, dar nu a venit să-mi propună cineva vreo sumă. Tot ce s-a spus despre semnături şi despre acordul meu e fals", a spus Gnohéré.
În iarnă, Gnohéré intră în ultimele şase luni de contract, aspect de pe urma căruia Steaua a încercat să profite, dar golgheterul "câinilor" în sezonul trecut spune că e aproape să se înţeleagă cu Ionuţ Negoiţă pentru un nou contract, care, odată semnat, l-ar face să rămână în Ştefan cel Mare cel puţin încă un sezon
: "M-am văzut cu Ionuţ Negoiţă, vrea să facă un efort. Ceea ce mi-a propus nu e chiar ce vreau eu, dar, uşor-uşor facem paşi în această direcţie. Nu am avut nicio ofertă de la Steaua, de aceea nu pot compara cu ce am primit de la Dinamo. Trebuie să negociez cu Dinamo. Dacă voi semna contractul, voi mai rămâne un an", a dezvăluit
"Bizonul".