Manchester City a învins într-unul dintre cele mai așteptate meciuri-derby ale fotbalului englez pe Manchester United, chiar în "Templul" adversarului, pe "Old Trafford", cu scorul de 2-1 (2-1), în fața a 75.272 spectatori.
Partida, disputată în cadrul etapei a 4-a a Premier League, a fost și o confruntare între doi dintre cei mai în vogă antrenori ai momentului, Pep Guardiola, de la Manchester City, impunându-se în fața lui José Mourinho, cum a mai facut-o și când cei doi tehnicieni erau la Barcelona, respectiv, Real Madrid.
Oaspeții din meciul de sâmbătă au condus cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de De Bruyne (15) și Iheanacho (36), Manchester United reducând din handicap în minutul 42, când a marcat suedezul Ibrahimović. În acest moment, "Cetățenii", care au eliminat Steaua din play-off-ul Ligii campionilor, au maximum de puncte - 12 puncte, conducând în clasamentul provizoriu.