Bastian Schweinsteiger, care nu intră în planurile antrenorului Jose Mourinho, a fost trecut la capitolul pierderi de Manchester United, care a menționat suma de 6,7 milioane de lire sterline pentru scăderea valorii fotbalistului german, luni, în ziua în care clubul a raportat o cifră de afaceri record pentru sezonul trecut.
United nu a dat numele jucătorului, dar acesta nu poate fi decât Bastian Schweinsteiger, cel care nu se mai antrenează cu prima echipă și nu a fost trecut pe lista pentru Europa League.
Lucrul cel mai important, suma de 6,7 milioane de lire sterline corespunde cu cea a transferului său în vara anului trecut de la Bayern München.
Recrutat de predecesorul lui José Mourinho, Louis van Gaal, campionul mondial german, în vârstă de 32 de ani, nu se bucură de încrederea antrenorului portughez, venit în această vară.
Cum clubul este înscris la bursă, trebuie să existe o comunicare transparentă în privința valorii activelor sale. "Diavolii roșii" explică deci, la capitolul "pierderi excepționale" în privința rezultatelor financiare din sezonul trecut, că au trecut 6,7 milioane de lire sterline din cauza "înregistrării unei reduceri a activelor legată de scăderea valorii unui jucător care nu mai este considerat membru al primei echipe".
La capitolul "pierderi excepționale" mai figurează un eșec al șefilor lui United: 8,4 milioane de lire sterline plătite drept compensație pentru plecarea lui Van Gaal și a staff-ului său.
Aceste pierderi nu au împiedicat totuși clubul să înregistreze o cifră de afaceri record de 515,3 milioane de lire sterline (608,9 milioane de euro) în sezonul 2015-2016. United a devenit astfel primul club britanic cu venituri mai mari de 500 de milioane de lire sterline.
Clubul a realizat un profit operațional record de 68,9 milioane de lire sterline, pentru un beneficiu net de 36,4 milioane de lire sterline, după ce exercițiul precedent s-a încheiat cu o ușoară pierdere de 900.000 de lire sterline, la o cifră de afaceri de 395,2 milioane de lire sterline.