Leo Grozavu, antrenorul principal al FC Botoşani, a ţinut să-şi premieze elevii pentru victoria obţinută în derby-ul Moldovei cu CSM Politehnica Iaşi, scor 1-0, cu o zi liberă. Astfel, după refacerea de ieri, fotbaliştii au fost anunţaţi de principalul echipei că vor reveni la antrenamente de miercuri urmând a pregăti astfel meciul de vineri, 16 septembrie de la ora 18:00 de pe "Municipal" cu FC Viitorul. "Dacă vom câştiga cu Viitorul vom fi bine de tot în acest sezon. Este un meci pe care trebuie să-l câştigăm neapărat dacă vrem să fim între primele echipe ale campionatului", a declarat Grozavu.
Principalul a luat decizia de a le da o zi liberă elevilor săi şi pentru că pentru FC Botoşani urmează o perioadă destul de încărcată cu trei meciuri în decurs de numai opt zile, gruparea locală urmând a juca în campionat cu FC Viitorul (vineri, 16 septembrie) pe teren propriu, şi în deplasare la Chiajna (miercuri, 21 septembrie) şi la Craiova (sâmbătă, 24 septembrie).
În urma victoriei de la Iaşi, FC Botoşani a urcat pe locul doi în Liga 1 cu 13 puncte.
Monitorul de Botoşani