Antrenorul formaţiei Dinamo, Ioan Andone, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că partida de marţi va fi una dificilă deoarece adversara, FC Viitorul, se află într-o formă bună.
"Avem tot lotul valid, e o partidă importantă pentru noi. Mergem să câştigăm cele trei puncte! Ştim că va fi dificil, dar va fi şi frumos dacă vom reuşi. Întâlnim Viitorul într-o perioadă bună, cred că va fi un meci spectaculos. Să sperăm că vom avea un teren bun de joc pentru că s-a schimbat vremea. Vreau să mă văd cu Gică, sper să plec bucuros de acolo. Şi Hagi are jucători buni, am văzut că l-a odihnit pe Răzvan Marin să fie în formă cu Dinamo. Noi căutăm să construim ceva, vrem o construcţie sănătoasă, chiar dacă mai sunt şi înfrângeri. Construim să dăm şi la echipa naţională. Va fi în regulă dacă vom avea suporterii aproape de noi!", a subliniat tehnicianul dinamovist, care îşi doreşte un joc amical cu Zenit Sankt Petersburg în pauza competițională prilejuită de meciurile echipei naționale a României cu Armenia și Kazahstan. "Nu avem confirmarea jocului amical cu Zenit, marţi sau miercuri vom afla. Chiar ieri am vorbit cu Mircea Lucescu, în funcţie de câţi jucători va avea la lot... Dacă nu, am zis că mergem în Bulgaria, să avem un amical cu o echipă din străinătate", a mai spus Andone.
Iată, mai jos, ce au declarat jucătorii Dan Nistor, Steliano Filip și Dorin Rotariu la întâlnirea cu reprezentanții mass-media:
Dan Nistor: "Va fi un meci greu, cu o echipă tânără, ambiţioasă. Viitorul are în componenţă jucători buni. Sper însă să ne facem jocul nostru, care la ultimul meci a mulţumit multă lume. Chiar dacă s-a schimbat vremea, știu că terenul este bun şi sperăm să ne întoarcem acasă cu toate cele trei puncte".
Steliano Filip: "Un meci greu, în deplasare, pe care vrem să-l câştigăm. Ştim toţi ce ne aşteaptă pentru că Viitorul este o echipă cu un antrenor foarte bun. Sperăm să ne întoarcem cu cele trei puncte de acolo. Este o mândrie să fiu la echipa naţională, sper ca în viitor să fim cât mai mulţi la echipa naţională".
Dorin Rotariu: "Vrem victoria cu Viitorul, să menţinem drumul bun pe care l-am avut cu Iaşiul. Suntem la această echipă pentru a îndeplini obiective măreţe. Nu mă gândesc la Steaua, nu am avut niciodată în gând să plec de la Dinamo".
Echipa din Ștefan cel Mare va pleca după-amiază cu autocarul spre Constanța și se va instala în această seară la Hotel "Bavaria Blu" din Mamaia.
Partida FC Viitorul - Dinamo București (Liga 1 Orange, etapa a 9-a) se va disputa marți, 20 septembrie 2016, la ora 20:30, pe stadionul "Central" din Ovidiu.