Avocatul lui Gigi Becali îi acuză pe procurorii anticorupţie că ar fi încălcat legea prin trimiterea dosarului "Valiza" la instanţă, pentru că anchetatorii nu ar fi dat un răspuns prin ordonanţă pentru o cerere de probatoriu făcută de Becali când a fost pentru ultima dată la DNA.
Avocatul Cătălin Dancu
-foto- a declarat că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) "
au greşit" că l-au trimis pe clientul său în judecată, arătând că anchetatorii nu au soluţionat prin ordonanţă o cerere prin care se solicita administrarea de probe în apărarea finanţatorului echipei Steaua.
"
Nici măcar nu au răspuns prin ordnanţă la probele pe care le-am solicitat în urma audierilor. Cum poţi trimite dosarul fără să răspunzi la solicitările de probe în apărare? Când am fost cu el (Gigi Becali - n.r) ultima oară la Direcţie, am formulat în scris o ultimă cerere de probatorii. Ei trebuiau să răspundă, să respingă, sau ce vroiau, prin ordonanţă, iar noi am fi atacat atunci soluţia la instanţa de judecată, în faţa unui judecător. Este o încălcare flagrantă a dreptului la apărare", a declarat Dancu.
Potrivit lui Dancu, respectiva cerere de administrare de probe ar fi fost făcută în data de 3 decembrie, când Becali s-a prezentat pentru ultima oară la sediul DNA înainte de trimiterea în judecată, unde a semnat un proces-verbal prin care arăta că nu va studia materialul de urmărire penală.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost deferit justiţiei, joi, de procurorii anticorupţie, în dosarul "Valiza", alături de alte cinci persoane, între care şi selecţionerul echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă.
Gigi Becali este acuzat de două infracţiuni de dare de mită şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Alături de el au mai fost trimişi în judecată Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă, Radu Gheorghe Marino şi Raul Volcinschi.
Mediafax