Tehnicianul Gheorghe Mulţescu a declarat, miercuri, după meciul cu FC Voluntari, scor 1-0, că nu vrea să jignească pe nimeni, dar a fost ca la un antrenament cu public.
"Cred că am înviat după ce am dat gol. Inimaginabil. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar a fost ca la un antrenament cu public. Nu e posibil să ratăm din orice poziţie, atâţia jucători şi atâtea ocazii... Mă bucur că am câştigat, mi se pare că am avut şi noi noroc, pentru că până acum a fost numai invers", a spus Mulţescu.
El a precizat că echipa sa a dominat total. "Este încununarea unui joc pe care l-am dominat de la un capăt la altul, am construit bine şi am atacat sub toate formele, dar ultima execuţie... Şi atunci când este mingea se duce în bară, în picioarele portarului şi nu mai ştiu ce a mai fost pe acolo. Rămâne jocul bun pe care l-am făcut până la finalizare. Trebuie să scoatem mai mult din jucători, să-i facem să se concentreze mai mult şi să încercăm să îndreptăm asta, că ne omoară. Uitaţi-vă că ni s-a accidentat Madson, unul dintre cei mai buni jucători şi ne aşteaptă nişte meciuri grele. L-a împins de la spate, s-a întins şi a făcut ruptură", a adăugat tehnicianul.
Formaţia CS Universitatea Craiova a câştigat, cu scorul de 1-0, meciul susţinut, miercuri, în deplasare, în compania echipei FC Voluntari, în etapa a noua a Ligii 1, golul victoriei fiind marcat în minutul 90+5.
Ivan a marcat unicul gol al meciului în minutul 90+5, după o pasă de la Măzărache.