Mijlocaşul FC Botoşani, Mihai Bordeianu, va pierde meciurile cu Dinamo şi Pandurii Târgu-Jiu. Întrunită ieri, Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, l-a sancţionat pe Bordeianu cu o suspendare pentru două etape şi penalitate sportivă de 3.000 de lei în urma cartonaşului roşu direct primit în partida cu CS Universitatea Craiova.
Fotbalistul se consideră nevinovat şi susţine că arbitrul i-a arăta gratuit cartonaşul roşu. "Niciun moment nu am avut intenţia să mă duc peste adversarul meu. Când am văzut că şi-a lăsat piciorul acolo am făcut un pas mai mare tocmai în ideea de a nu-l călca. Nu a fost intensitate, nu a fost agresivitate, nu a fost nimic. E primul cartonaş roşu direct pe care îl primesc în Liga 1. Sunt convins că 11 la 11 nu ne bătea niciodată Craiova. Chiar dacă nu am merita acea eliminare, îmi cer scuze faţă de coechipieri pentru că am lăsat echipa în zece", a declarat Mihai Bordeianu.
Monitorul de Botoşani