Începutul partidei dintre Franţa şi Bulgaria, din etapa a doua a preliminariilor Campionatului Mondial din 2018, a avut parte de un moment festiv. Atacantul Antoine Griezmann a primit trofeul pentru cel mai bun jucător de la Euro 2016, graţie celor şase goluri marcate la competiţia din Hexagon.
Antoine Griezmann a primit înaintea meciului cu Bulgaria, disputat pe stadionul din Saint Dennis, trofeul pentru cel mai bun jucător al Campionatului European din această vară. Atacantul echipei Atlético Madrid a înscris de şase ori la competiţia supremă din Europa.
Mai mult, Griezmann a început bine şi preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2018. Chiar dacă nu a înscris în primul meci, cu Belarus, încheiat 0-0, atacantul şi-a luat revanşa în meciul de pe teren propriu, împotriva Bulgariei, unde a punctat de două ori.
Naţionala antrenată de Didier Deschamps s-a impus cu scorul de 4-1, celelalte două reuşite au aparţinut lui Kevin Gameiro, colegul lui Griezmann de la Atletico Madrid. Pentru Bulgaria, a deschis scorul Aleksandrov, din penalty, în minutul 6.
Franţa are 4 puncte în grupă, la egalitatea cu Olanda, care a învins, tot cu 4-1, vineri seară, reprezentativa Belarusului.
Franţa: Hugo Lloris - Bacary Sagna (27 Djibril Sidibe), Varane, Koscielny, Kurzawa - Pogba, Matuidi, Sissoko, Payet - Griezmann (83 Nabil Fekir), Gameiro (72 Gingac).
Bulgaria: Stoyanov - S. Popov, A. Aleksandrov, D. Pirgov, Z. Milanov - S. Dyakov, G. Kostadinov, M. Aleksandrov (76 T. Nedelev), G. Milanov - Marcelinho (61 D. Rangelov), I. Popov (68 A. Tonev).