Cristiano Ronaldo a marcat de patru ori în victoria obţinută de Portugalia în faţa Andorrei, scor 6-0, aceasta fiind prima sa performanţă de acest fel pentru echipa naţională. Atacantul lui Real Madrid, care a ajuns astfel la 65 de goluri marcate la nivel internaţional, în 134 de partide şi-a declarat satisfacţia la finalul partidei, dar şi dorinţa de a o conduce pe Portugalia spre CM 2018. După două partide, câştigătoarea Euro 2016 este pe locul 3 în Grupa B, cu trei puncte. Grupa e condusă de Elveţia (6 puncte), iar pe locul doi se situează în mod surprinzător Insulele Feroe (4 puncte), după victoria obţinută pe terenul Letoniei, scor 2-0.
"Am ştiut că primul gol ar fi cu adevărat important într-un meci care urmează să se apere tot meciul. Ştiu că sunt important echipei, aşa cum sunt toţi ceilalţi jucători. Eu am dat totul mereu pentru echipa naţională, mă simt util şi sunt fericit să fiu înapoi după accidentarea din finala Euro. Vrem să câştigăm toate meciurile din aceste preliminarii pentru a merge la CM", a declarat Cristiano Ronaldo după cele patru goluri marcate în poarta Andorrei.
Rezultate din preliminariile CM 2018:
► Grupa A
⚽️ Franţa - Bulgaria 4-1 (Gameiro 23, 59, Payet 26, Griezmann 38 - Aleksandrov pen. 5)
⚽️ Luxemburg - Suedia 0-1 (Lustig 58)
⚽️ Olanda - Belarus 4-1 (Promes 15, 32, Klassen 56, Janssen 64 - Rios 47)
► Grupa B
⚽️ Ungaria - Elveţia 2-3 (Szalai 54, 72 - Seferovic 51, Rodriguez 67, Stocker 90)
⚽️ Letonia - Feroe 0-2 (Nattestad 19, Edumndsson 70)
⚽️ Portugalia - Andorra 6-0 (Cristiano Ronaldo 2, 4, 47, 68, Cancelo 44, Silva 86)
► Grupa H
⚽️ Belgia - Bosnia-Herţegovina 4-0 (Spahic autogol 26, Hazard 29, Alderweireld 64, Lukaku 80)
⚽️ Grecia - Cipru 2-0 (Mitroglou 12, Mantalos 42)
⚽️ Estonia - Gibraltar 4-0 (Kait 48, 70, Vassiljev 52, Mosnikov 89)