Căpitanul FC Botoşani, Gabriel Vaşvari, a declarat că victoria obţinută de gruparea locală contra lui Dinamo a adus un moral foarte bun în sânul lotului şi spune că în ciuda pauzei competiţionale cauzată de jocurile echipei naţionale, jucătorii nu şi-au pierdut tonusul şi forma sportivă.
"Noi ne dorim să ne întoarcem neînvinşi din această deplasare. Nu ne va fi deloc uşor pentru că Pandurii sunt o echipă foarte experimentată cu un lot foarte valoros şi nu va fi deloc uşor. Sunt sigur că va fi un duel încrâncenat. Ei fiind gazdă îşi doresc să obţină toate punctele. Noi la rândul nostru ne dorim să câştigăm. Luăm fiecare meci pas cu pas şi vedem la sfârşit ce reuşim. Atmofera în vestiar este bună pentru că venim după o victorie în campionat . Ne lipsesc trei jucători importanţi dar noi formăm un lot valoros şi toţi cei care suntem aici merităm să facem parte din această echipă", a declarat Gabriel Vaşvari.
Convins de faptul că elevii săi şi-au păstrat forma sportivă avută înaintea întreruperii campionatului s-a arătat şi Leo Grozavu. "Mi-aş dori să ne fi păstrat starea sau forma sportivă pe care am avut-o înainte de a se întrerupe campionatul pentru meciurile naţionalei. În acelaşi timp sunt convins că băieţii sunt conştienţi că suntem într-un moment bun şi nu avem voie să-l ratăm. Sper să rămânem pe această linie bună, să legăm rezultatele pozitive pentru că doar acesetea ne pot ţine în partea superioară a clasamentului", a declarat principalul botoşănean.
Partida Pandurii Târgu-Jiu - FC Botoşani, meci contând pentru etapa a 12-a a Ligii 1 va avea loc sâmbătă ora 18:00, jocul urmând a fi transmis în direct de Digi, Dolce şi Look.
Monitorul de Botoşani