Sven-Goran Eriksson, fostul selecţioner al Angliei, trece acum prin vremuri grele şi la echipa de club. După ce a fost aspru criticat de patronul său, tehnicianul suedez este la un pas de a spune "adio" lui Manchester City, singurul impediment fiind, bineînţeles, milioanele de lire sterline din contract.
Eriksson a avut o şedinţă furtunoasă cu Thaksin Shinawatra, fostul prim ministru al Tailandei şi actualmente patronul echipei Manchester City. Antrenorul şi-a exprimat frustrarea legată de criticile făcute în presă asupra modului în care conduce jucătorii de pe banca tehnică, iar între cei doi a izbucnit un conflict ce ar putea duce la "divorţ".
Athole Still, agentul tehnicianului, este convins că Eriksson va prinde sezonul următor la altă grupare, dar varianta unei demisii este scoasă din calcul. Mişcarea este una inteligentă, datorită faptului că antrenorul va primi daune consistente în cazul în care va fi dat afară din funcţie.
"Singurul lucru pentru care garantez este că el nu va părăsi clubul. În momentul în care ai realizat că nu ţi-ai făcut datoria cum trebuie şi că nu meriţi funcţia de antrenor, pleci. Dar acest fapt nu este valabil şi în cazul lui Sven", a declarat Athole Still.
"Modelul" Becali, copiat la indigo de Shinawatra
Motivul neînţelegerilor este unul arhicunoscut microbiştilor din România: patronul îi impune antrenorului ce jucători şi ce tactică să folosească.
"Întâlinrea dintre Sven şi patron a fost una foarte neplăcută. Shinawatra vrea control total asupra echipei, dar Eriksson s-a opus acestei metode. Sven s-a enervat la culme din cauză că a fost atacat în public, iar acum şi-a exprimat părerea faţă de criticile finanţatorului. De obicei este un om foarte calm,dar de data aceasta nu a mai putut răbda. Shinawatra îşi doreşte ca antrenorul să execute toate ordinele sale fără discuţii, chiar dacă vine vorba de primul "11" sau de tactica folosită. Dar Sven nu este deacord cu acest lucru. Câţi antrenori de top ar putea accepta aşa ceva?", a declarat un angajat din cadrul clubului.
Ruptura s-ar putea datora şi investiţiilor masive făcute la gruparea din Manchester, acolo unde numai Eriksson a cheltuit 46 de milioane de lire sterline pe transferuri. Problemele au apărut în momentul în care conturile lui Shinawatra au fost blocate, din cauză că este anchetat pentru actele de corupţie din timpul mandatului său în Talilanda. În orice caz, pe lista patronului se află acum Luiz Felipe Scolari, care i-ar putea lua locul tehnicianului suedez din vară, chiar dacă Manchester City a încercat să dezmintă orice zvon, anunţând că Eriksson ca continua şi în sezonul următor.
Antena 3