Fundaşul dreapta al FC Botoşani, Andrei Patache, a declarat că nu se aştepta ca Astra să se impună în Cehia cu Viktoria Plzeň şi a spus că rezultatul i-a pus în gardă pe botoşăneni.
"După victoria din Cehia, Astra va veni la Botoşani cu un alt moral. E adevărat că nu traversează cel mai bun moment în campionat dar au o echipă valoroasă şi un lot omogen. Nu ştiu dacă adevărata faţă a Astrei este cea cu Chiajna de la ultimul meci din campionat pe care l-au terminat 1-1 sau cea de aseară din Cehia unde au bătut cu 2-1. Nu e niciuna. Meciul de aseară ne-a pus pe noi mai mult în gardă. Nu se aştepta nimeni să bată Astra. De aceea, noi trebuie să fim de două ori mai concentraţi. Trebuie să fim noi bine, să fim mai montaţi, să fim ce trebuie şi vom învinge", a declarat Andrei Patache.
Fundaşul dreapta va reveni în meciul cu Astra Giurgiu după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon trei săptămâni şi susţine că dacă se va apela la serviciile sale va face tot ce-i stă în putinţă pentru a se ridica la nivelul aşteptărilor. "Momentan nu sunt 100% refăcut, dar încet-încet îmi voi reveni. Îmi mergea bine, câştigasem tricoul de titular dar a fost ceasul rău. Suntem predispuşi în orice moment la accidentări. Aceasta este viaţa de sportiv", a conchis Patache.
Monitorul de Botoşani