Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, s-a declarat revoltat de faptul că în Comitetul Executiv al FRF s-ar dori aprobarea unei taxe pentru cluburi de zece la sută din vânzarea de jucători în cazul în care acestea nu investesc banii respectivi pentru juniori, el menţionând că această situaţie ar constitui "dublă impozitare şi evaziune fiscală". El a precizat că va acţiona forul în instanţă dacă în Comitetul Executiv se va vota această măsură.
"Vor să le dăm lor 10 la sută din suma de transfer, dacă nu băgăm aceşti bani în juniori. Este delapidare ce vor să facă ei, pentru că noi suntem societate comercială iar ei societate non-profit. Este dublă impozitare, este evaziune fiscală. Într-adevăr, există o lege de mai demult, dar Mircea Sandu a decis într-un Comitet Executiv să se voteze şi să nu se mai ţină cont de ea. Se putea şi anula acea lege, doar că erau mai mulţi paşi de urmat, mai multe proceduri, aşa că s-a votat ca banii să rămână la cluburi. Problema este că acestă propunere se va vota acum, pentru că în Comitetul Executiv sunt sclavii lor. În plus, cum vine asta, să mă impoziteze de două ori? Ca societate comercială sunt obligat să achit taxe la stat iar acum ar trebui să mai dau o altă taxă şi lor? Păi, unde s-a mai pomenit aşa ceva? Dacă se va vota, atunci îi vom acţiona în judecată", a afirmat Becali.
Becali, care a spus că a primit din partea lui Valeriu Argăseală, preşedintele executiv al Stelei, în urmă cu o noapte, un dosar cu 100 de file în care sunt stipulate noile măsuri ce se vor luate de către FRF, nu este de acord nici cu alte propuneri ale şefilor fotbalului românesc. "Dacă mă obligi pe mine să achit o taxă de zece la sută în urma unui transfer, atunci dă-mi şi tu mie zece la sută pentru că dau 1.500.000 de euro pe Florin Tănase. Au spus că la prima abatere vom fi amendaţi cu 100.000 de euro iar la a doua abatere ni se va retrage licenţa. Unde s-a mai auzit aşa ceva? Apoi, vor ca fondul de salarii să nu depăşească mai mult de 70 la sută din cât câştigi, din profit. Dacă nu, aceste sume trebuie să fie acoperite de acţionari. Păi, cum vine asta? Mă obligă să aduc bani de acasă? Se cred pe tarlaua lui Ceauşescu. Sunt securişti! Nu au minte, cum să facă aşa ceva?", a mai declarat Becali.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat că o şedinţă a Comitetului Executiv al forului va avea loc luni, de la ora 12:00.