Partida de luni din prima etapă a returului cu ACS Poli Timişoara ar putea fi ultima pe banca tehnică din acest al treilea mandat la FC Botoşani pentru Leo Grozavu.
Dezamăgit de umilinţa trăită ieri la Afumaţi dar mai ales de unele evenimente care s-au succedat la echipă după jocul cu Dinamo, tehnicianul a declarat astăzi în conferinţa de presă premergătoare confurntării cu bănăîţenii că va lua o decizie vis-a-vis de viitorul său după acest joc.
"Degeaba vorbim şi spunem multe dacă pe teren nu se vede mai nimic. Sunt sub impulsul ratării calificării, sunt supărat, sunt necăjit. Nu putem continua aşa. Avem pretenţia că suntem jucători de prima ligă şi ar trebui să avem alt comportament. Am suficiente dezamăgiri trăite, în ultima perioadă. Mă gândesc foarte serios la a lua o decizie după acest joc. Deocamdată nu vreau să spun prea multe. Voi avea o discuţie şi cu conducerea. Nu pot să spun încă nimic dar o să vedeţi la momentul respectiv. Nu am nicio ofertă. Sunt foarte multe lucruri care s-au adunat în ultimele două-trei săptămâni. Mă gândesc foarte bine dacă să continuăm. Dacă nu rezonăm, nu are niciun sens să continuăm. Eu nu ţin niciodată de scaun şi îmi doresc ca această echipă să meargă bine în continuare. Eu sper ca la jocul cu Timişoara să se schimbe toate aceste lucruri", a declarat Leo Grozavu.
Partida FC Botoşani - ACS Poli Timişoara, meci contând pentru prima etapă a returului va avea loc luni, 31 octombrie de la ora 20:30, jocul urmând a fi transmis în direct de Digi.
Monitorul de Botoşani