Jucătorii FC Botoşani s-au arătat susprinşi de intenţia lui Leo Grozavu de a renunţa la banca tehnică după meciul de luni cu Timişoara. "M-a surprins declaraţia lui. Trebuie să câştigăm şi astfel vom pune lucrurile la punct. O să luptăm şi pentru el şi pentru noi. Meciul acesta ne va arăta pe ce drum plecăm. Ori ne batem la play-off ori iar ne va fi greu pentru că vom coborî în clasament", a declarat George Miron.
Referindu-se la partida cu bănăţenii, fundaşul central al FC Botoşani a afirmat că se aşteaptă la un meci foarte greu şi a spus că simpla prezenţă pe terne nu va rezolva ecuaţia celor trei puncte puse în joc. "Toate meciurile sunt dificile dar cred că atuul nostru în acest meci va fi proppriul teren şi faptul că avem publicul de partea noastră. Nu am fost pe teren şi nu aş vrea să comentez rezultatul de ieri. Evoluţiile mele nu au fost chiar constante, dar în ultimul timp mi-am revenit şi sper să cresc în continuare. Nu mă gândesc încă la prima reprezentativă. E mult spus. Ca să ajungi la naţionala mare trebuie să faci 10 meciuri perfecte. Eu vreau să-mi ajut cât mai mult echipa de club şi să o fac cât mai bine", a adăugat George Miron.
Partida FC Botoşani - ACS Poli Timişoara, meci contând pentru prima etapă a returului va avea loc luni, 31 octombrie de la ora 20:30, jocul urmând a fi transmis în direct de Digi, Dolce şi Look.
Monitorul de Botoşani