Aritz Aduriz a devenit cel mai vârstnic marcator din istoria naționalei de fotbal a Spaniei, atacantul marcând ultimul gol în victoria cu 4-0 împotriva Macedoniei, obținută sâmbătă în
Grupa G a preliminariilor Cupei Mondiale 2018.
La 35 de ani și 275 de zile, jucătorul lui Athletic Bilbao este mai vârstnic cu 50 de zile decât precedentul deținător al recordului, José María Peña, care a înscris într-un meci din 1930 cu Portugalia.
Intrat pe teren în minutul 60, Aduriz a reușit în minutul 85 ultimul gol al echipei antrenate de Julen Lopetegui, care este liderul grupei sale, la egalitate de puncte cu Italia.
Aduriz a devenit săptămâna trecută primul jucător care marchează cinci goluri într-un meci din Europa League, el izbutind această performanță în victoria lui Athletic Bilbao în fața echipei belgiene Genk (5-3).