Tehnicianul Ioan Andone a declarat, sâmbătă seară, după meciul cu FC Voluntari, câştigat cu scorul de 2-1, că divergenţele dintre oamenii de afaceri Ionuţ Negoiţă şi Nicolae Badea în ceea ce priveşte marca Dinamo se vor rezolva, el menţionând că dinamoviştii nu vor ajunge în aceeaşi situaţie ca Steaua.
"Nu suntem bulversaţi, e problema domnului Negoiţă cu domnul Badea şi, din câte ştiu, se va rezolva. Sunt discuţii pentru a se rezolva. Domnul Badea ştim cu toţii că e dinamovist din tinereţe şi a fost mai mult de 20-25 de ani apropiat clubului, nu ar face rău lui Dinamo. Niciodată nu o să vedeţi să se întâmple cu Dinamo ce s-a întâmplat în Ghencea", a spus Andone.
Ioan Andone consideră meritată victoria echipei sale în meciul cu FC Voluntari. "A fost o partidă câştigată pe merit. Am făcut o primă repriză proastă. A trebuit să schimb ceva la pauză şi a trebuit să modific şi sistemul de joc. Ne-au surprins prin coborârea lui Lazăr între fundaşii centrali şi au avut posesie mai bună ca noi, iar noi avem nevoie de minge ca să jucăm şi să avem faze de poartă. În repriza a doua, a fost mai bine. Cu emoţii, dar acesta e fotbalul, bine că am câştigat, până la urmă", a afirmat el.
Andone a precizat că dinamoviptii trebuie să se impună în derbiul cu Steaua, săptămâna viitoare. "Ar trebui să câştigăm cu Steaua, ca să ne apropiem de locurile din faţă. E un meci de 6 puncte, pentru că ne-am apropia foarte mult de ei. În momentul în care se vor înjumătăţi punctele, va şi mai uşor. În derbiuri e posibil orice rezultat, dar noi ne vom pregăti să câştigăm. L-am scos pe Gnohéré şi l-am băgat pe Adam, care face presing. Joc cu amândoi, pe unul îl folosesc 60-70 de minute, apoi îl bag pe celălalt. Lui Gnohéré i-am dat şansa să fie titular, pentru că săptămâna asta s-a antrenat foarte bine, s-a antrenat ca la începutul sezonului. Ştiu deja cine va fi atacantul titular cu Steaua, dar nu vi-l pot spune", a adăugat tehnicianul.
Formaţia Dinamo a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii 1. Au marcat Bălan (77) pentru FC Voluntari şi Gnohéré (64 penalty) şi Rotariu (87) pentru Dinamo.
Partida Dinamo - Steaua, din cadrul etapei a 18-a a Ligii 1, se va disputa miercuri, pe Arena Naţională, cu începere de la ora 20:30.