Antrenorul echipei de fotbal Steaua, Laurențiu Reghecampf, a declarat miercuri seara, într-o conferință de presă, că formația sa a pierdut "copilărește" cu scorul de 1-3 derby-ul cu Dinamo, în condițiile în care adversarii "nici măcar nu au jucat".
El este de părere că jucătorii săi au făcut cadou două goluri echipei Dinamo. "A fost un meci pe care l-am pierdut copilărește. Începem bine, marcăm la prima fază, ne creăm alte două-trei ocazii, avem încă un penalty în minutul 16 care nu ni se dă, dar pe finalul primei reprize primim două goluri din faze fixe. Faze fixe care sunt cel mai ușor de apărat și de jucat. Eu cred că nu meritam să pierdem acest meci. Probabil că a contat și ieșirea lui Muniru, accidentat, dar cu puțină concentrare la cele două faze fixe noi nu pierdeam acest meci. Noi nu am cedat inițiativa pentru că nu am avut cui să cedăm inițiativa. Ei nici măcar nu au jucat. Noi le-am făcut cadou două goluri", a spus tehnicianul.
Reghecampf a adăugat că este inadminisibil ca jucătorii săi să primească două goluri din faze fixe într-o perioadă atât de scurtă de timp. "În final a fost 3-1, dar eu cred că golurile de la sfârșitul primei reprize din faze fixe au contat pentru moralul jucătorilor noștri, iar în a doua repriză nu am mai reușit să punem presiune. E foarte greu însă pentru moralul jucătorilor când primești două goluri pe finalul primei reprize din asemenea situații. Când sunt faze fixe toată echipa trebuie să se apere, nu numai fundașii. E inadmisibil să primești două goluri din faze fixe în câteva minute. Trebuie să fim mai responsabili, mai ales la nivelul la care vrem să jucăm. Nu cred că există vreo echipă cu salariile noastre și cu plățile la zi. Cu siguranță în iarnă vom încerca să schimbăm foarte multe", a menționat el.
De asemenea, antrenorul susține că Steaua a fost dezavantajată de arbitraj în derby-ul cu Dinamo. "Au fost foarte multe momente în care am fost dezavantajați de arbitraj. Golubović a primit o lovitură în maxilar și s-a dat fault împotriva lui, apoi a fost și acel penalty nearcordat. Când au fost greșeli pro Steaua s-a discutat două săptămâni la televizor, dar când sunt împotriva noastră nu mai vorbește nimeni. Puteam să intrăm la pauză cu avantaj de două goluri și apoi nu mai conta nimic", a afirmat tehnicianul.
În ciuda înfrângerii, Reghecampf nu își face griji în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului: "Nu mă tem absolut deloc pentru titlu. Sunt sigur că până la final vom avea un parcurs foarte bun".
Echipa de fotbal Dinamo a învins miercuri seara, pe Arena Națională, cu scorul de 3-1 (2-1), formația Steaua, într-o partidă contând pentru etapaa 18-a a Ligii 1.