Aproximativ 350 de foști jucători, ale căror nume nu au fost încă dezvăluite, au recunoscut că au fost victimele abuzurilor sexuale în fotbalul din Marea Britanie, informează BBC, care citează surse din cadrul poliției.
Numărul cazurilor se bazează pe investigațiile desfășurate de poliție în momentul de față, dar și pe cele peste 860 de de apeluri care au fost efectuate în prima săptămână de la înființarea liniei telefonice dedicate victimelor abuzurilor sexuale din fotbalul englez.
Linia telefonică a fost înființată la 23 noiembrie de Asociația pentru Protecția Copilului din Marea Britanie (NSPCC) cu sprijinul financiar al Federației Engleze de Fotbal. De la declanșarea scandalului abuzurilor sexuale, 15 structuri de poliție de pe teritoriul Marii Britanii au anunțat că au în derulare investigații care privesc astfel de cazuri. De asemenea, Federația Engleză de Fotbal a dezvăluit faptul că mai multe cluburi realizează anchete interne în acest sens.
Unul dintre ultimele cazuri este cel al fostului jucător al echipei Newcastle United, David Eatock, acum în vârstă de 40 de ani. Acesta a declarat într-o emisiune a postului BBC că a fost abuzat sexual în perioada când avea între 18 și 21 de ani de antrenorul George Ormond.
Scandalul abuzurilor sexuale ale căror victime au fost fotbaliști minori reprezintă una din cele mai mari crize din istoria Federației Engleze de Fotbal (FA). Peste 20 de ex-fotbaliști au afirmat în mod public până acum că au fost agresați sexual în copilărie.