Cu doar cinci zile în urmă, Dinamo era învelită în admirație, laude și simpatie. Dintr-odată privind dinspre șoseaua Ștefan cel Mare, totul părea posibil, inclusiv câștigarea titlului. Meciul de la Mediaș, chiar dacă Ioan Andone susținea că nu va fi ușor, se arăta a fi doar o mică escală din drumul glorios ce avea să urmeze până la victoria finală. Gaz Metan însă nu numai că nu s-a dovedit o mică escală, ci a fost chiar un loc de prăbușire, unde Dinamo avea să fie numărată. Încă un gol dacă mai marca echipa din Mediaș și-ar fi egalat scorul său la diferența cea mai mare realizată în primul eșalon. Iar principalul său marcator, Azdren Llullaku (
în foto), dacă va continua în ritmul acesta, ar putea ajunge la un număr mare de goluri, comparabil cu ce a realizat un alt străin de la noi, Wesley, pe când era la SC Vaslui, care a ieșit golgeter la finele sezonului 2011-12, cu 27 de reușite, un număr care nu mai fusese atins de aproape două decenii. Să nu mă grăbesc însă să revărs prea multe laude peste Gaz Metan, așa cum am făcut-o cu CFR Cluj, care, iat-o, începe să fie tot mai nesigură pe propria arenă. În sfârșit, Steaua a învins, palid, pe Pandurii, o echipă care își pune tot mai serios probleme existențiale, dar de care n-a fost împiedicată să bată în Gruia. Într-adevăr, Steaua va trebui să se chinuiască ceva ca să nu ia titlul, căci cele din urma ei parcă ar avea o linie trasată în spatele ei pe care nu au voie să o depășească. E Viitorul acum pe val? Să vedem până când va pluti acolo. De multe ori, în timpul iernii marea îngheață și odată cu ea și valul...
Să mai pomenesc și de incidentele de la finele meciului de la Ovidiu? Imagini neplăcute iscate din nimic. E inconfortabil să vezi un jucător submediocru venit de dincolo de granițe că îi pune mâna în gât unui simbol național, dar și simbolul național a reacționat aiurea atunci când l-a împins pe Vătăjelu, căci de-acolo a pornit tot scandalul. Pe când era jucător, mai ales spre finalul carierei, Hagi a avut destule scăpări, cu nervii care îl părăseau. Fiind însă jucător, i se mai treceau cu vederea toate acestea. Acum însă ca antrenor, șef de academie de fotbal, tată, om matur, simbol național cum scriam mai înainte, devine chiar grav atunci când nu se poate controla. Și e păcat.
Cifre
⚽️ Ardeal are acum 3 victorii din 3 meciuri acasă cu FC Botoșani, adică 100%, ceea ce face ca acest 2-0 să nu mai fie atât de surprinzător.
⚽️ Astra a rămas neînvinsă și după al 4-lea meci cu FC Voluntari.
⚽️ CSMP Iași a izbutit prima victorie pe teren propriu cu Concordia, în fața căreia pierduse până acum de 4 ori.
⚽️ Tămbălăul de la Ovidiu i s-a întâmplat "regelui" tocmai la meciul său 100 ca antrenor principal pe prima noastră scenă.
⚽️ În același mult discutat meci de la Ovidiu, Gheorghe Mulțescu (CS Universitatea Craiova) a suferit cea de 100-a înfrângere tot ca antrenor principal de Liga 1.
⚽️ Asistentul clujean Alexandru Cerei a oficiat la a 100-a sa "linie" în primul eșalon.
⚽️ Numere de meciuri "rotunde" pentru Mihalache (CSMP Iași), al 150-lea, O. Drăghici (ACS Poli) și Danci (Gaz Metan), al 50-lea.
⚽️ Un singur debut, Daniel Rogoveanu (Concordia).
⚽️ Numere de goluri "rotunde" pentru Herea (Pandurii), al 50-lea și Llullaku (Gaz Metan), al 30-lea. De asemenea am consemnat prima reușită pentru Hodorogea (Viitorul).