Echipa de fotbal ȚSKA Moscova, campioana en titre a Rusiei, l-a numit în postul de antrenor principal pe belarusul Viktor Goncharenko, care a semnat luni un contract pe două sezoane.
În vârstă de 39 ani, Goncharenko îl înlocuiește în acest post pe Leonid Slutsky, care a demisionat săptămâna trecută de la conducerea tehnică a lui ȚSKA.
Tehnicianul din Belarus, care a mai antrenat anterior echipele BATE Borisov și Kuban Krasnodar, a făcut parte din staff-ul clubului moscovit în sezonul trecut.
Leonid Slutsky (45 ani) a petrecut șapte ani pe banca lui ȚSKA Moscova, cucerind în trei rânduri titlul național, două Cupe și două Supercupe ale Rusiei. Începând din august 2015, el a pregătit în paralel și selecționatei Rusiei, pe care a reușit să o califice la Euro 2016, însă a demisionat din funcție după eliminarea suferită de Sbornaia în primul tur al competiției din Hexagon.