FC Botoşani şi-a luat adio de la play-off după înfrângerea suferită în derby-ul Moldovei cu CSM Politehnica Iaşi, scor 3-1, eşec în urma căruia trupa pregătită de Leo Grozavu a coborât pe locul 8 şi a început să-şi facă calculele pentru a ocupa un loc cât mai bun în play-out. "E clar că şi anul acesta am ratat play-off-ul. E ruşinos însă felul în care am făcut-o, nu de fotbalul prost jucat. Acum îmi dau seama cât de greu poţi construi din nimic. Din nimic efectiv nu poţi construi. Atât de fluidă, de mişcătoare e temelia noastră, incredibil. Când ţi se pare că ştii, că eşti stăpân pe situaţie, ţi se dă peste cap", a declarat Valeriu Iftime, finanţatorul FC Botoşani.
Cu toate că în acest moment, excluzând rezultatul pe care Concordia Chiajna l-a obţinut aseară, pe teren propriu, într-un meci terminat după închiderea ediţiei, diferenţa faţă de locul 12, ocupat de ilfoveni, va fi la împărţire de doar cinci puncte, Valeriu Iftime a dat asigurări că FC Botoşani nu va avea emoţii în privinţa menţinerii în Liga 1.
"Vă asigur că în play-out facem maxim de puncte. Batem tot şi acasă şi în deplasare. Ne vom distra în play-out. Veţi vedea. Marele meu of este că nu am prins play-off-ul. Nu am emoţii deloc. Veţi vedea chiar că vom juca în Europa League. Situaţia nu e de speriat şi chiar fac apel la calm. Bine că se termină anul. Aşa cum se termină", a adăugat Valeriu Iftime.
După rezultatele înregistrate în etapa a 20-a, FC Botoşani a căzut pe locul 8, fiind depăşită în clasament de campioana ţării, Astra învingând in extremis, scor 1-0, echipa lui Gigi Becali.
Monitorul de Botoşani