Patronul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că oficialii clubului Dinamo i-au propus transferul atacanţilor Harlem Gnohéré şi Dorin Rotariu, solicitându-l în schimb pe fundaşul Alin Toşca şi suma de două milioane de euro. "Nu s-a întâlnit hoţul cu prostul", le-a răspuns Becali rivalilor.
"Au vrut ei să-mi dea pe Gnohéré şi pe Rotariu şi să le dau eu pe Toşca şi două milioane şi le-am zis că nu s-a întâlnit hoţul cu prostul. Nu ştie el (Ionel Dănciulescu, prezent în studio). Astăzi am vorbit. Au preşedinte acolo care încearcă să aducă bani", a declarat Becali, la Digi Sport.
Becali a promis că va investi cinci milioane de euro pe transferuri în această iarnă şi că este dispus să-l ofere Astrei pe Fernando Boldrin la schimb cu Júnior Morais şi Filipe Teixeira.
"Dacă sunt numărul 2, mă retrag, o dau cadou. Dacă eu, Steaua, sunt numărul 2 în România, o dau cadou s-o ia cine vrea. Acum dau iar cinci milioane pe transferuri şi ei nu au 500.000 (CSA Steaua). Nu ştiu de unde iau, 5-6 milioane dau pe jucători. Am vorbit cu Şumudică... 'Am dat pe Boldrin 400 sau 500.000 de euro, voi îi aveţi pe Júnior Morais şi pe Teixeira care sunt gratis, că le expiră contractele. Vi-l dau pe Boldrin, daţi-mi-i pe ăia'. Adică eu le dau cum ar veni 500.000 pe Teixeira şi pe Júnior Morais", a spus el.
Teixeira şi Júnior Morais mai au contracte valabile până în vară cu Astra Giurgiu. Boldrin a fost transferat de Steaua de la Astra în urmă cu patru luni.