Fostul președinte al clubului Sportiv Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, s-a stins din viață, în noaptea de joi spre vineri, în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, a declarat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Mihaela Mastan.
Pădureanu, în vârstă de 80 de ani, era internat în Secția de Oncologie a spitalului, el decedând în jurul orei 0:00.
"Domnul Pădureanu era internat în Compartimentul de îngrijiri paleative al Secției de Oncologie pentru o mulțime de afecțiuni de care suferea, dar, din păcate, în cursul nopții s-a stins din viață", a precizat Mihaela Mastan.
Jean Pădureanu a fost condamnat la trei ani și patru luni în dosarul "Transferurilor", fiind eliberat condiționat după un an și trei luni.
Decesul său a survenit pe fondul unor afecțiuni grave precum diabet, cancer la ficat, dar și al unor probleme cardiace. Pădureanu a fost, de asemenea, diagnosticat cu boala Alzheimer.
Jean Pădureanu este cel mai longeviv președinte de club de fotbal din România, aflându-se la președinția clubului Gloria Bistrița din 1995 până în 2015, după ce ocupase și funcția de vicepreședinte din 1964 până în 1995.