Antrenorul CSM Politehnica Iaşi, Eugen Neagoe, are mari bătăi de cap în ceea ce priveşte punerea în practică a planului de antrenament gândit pentru a-i aduce pe jucători aproape de capacitatea maximă înaintea plecării în cantonamentul din Antalya. Pentru că deja unii fotbalişti au răcit şi se resimt după antrenamentele derulate în aer liber la temperaturi de sub -10 grade Celsius la sfârşitul săptămânii trecut, tehnicianul ieşean a luat decizia de a muta astăzi şedinţele de pregătire în sală.
"Aveam mare nevoie să lucrăm pe stadion, însă gerul ne-a dat programul peste cap. Au apărut răceli, nu se poate lucra la capacitate maximă. Pentru a nu risca alte răceli, iar jucătorii să plece joi spre Antalya cu probleme, luni ne vom antrena în sală. Dimineaţă ne pregătim la Sala Polivalentă, seara vom lucra tot într-o sală. Vedem apoi ce se va întâmpla cu vremea şi vedem cum ne vom pregăti marţi şi miercuri, în ambele zile intenţionând să avem două antrenamente. Sper să putem face alergările şi programul de care avem nevoie pentru ca băieţii să ajungă la un ritm mai bun înainte de perioada de pregătire centralizată, mai ales că primul amical din Turcia este pe 15 ianuarie", a declarat Neagoe, care, începând de sâmbătă, îl testează pe Robert Ambrosie, jucător care a evoluat în ultimul timp în campionatul universitar al SUA.
Fiul fostului atacant al Politehnicii, Adrian Ambrosie, va afla miercuri dacă va fi reţinut în lotul care va face deplasarea în Turcia.
Neagoe nu aşteaptă nici astăzi vreo noutate la antrenament. "Discutăm cu mai mulţi jucători, nimic nu s-a concretizat însă. Lucrurile se pot schimba de la o oră la alta, aşa că e inutil de avansat vreun nume. Clarificări ar putea apărea în această săptămână, până la plecarea în Antalya, în niciun caz luni", a declarat preşedintele CSM Poli, Florin Prunea.
Conform unor surse, dintre jucătorii pe care-i vizează Iaşul este cel mai aproape de a-l legitima pe Ovidiu Herea -foto-. Mijlocaşul ofensiv care împlineşte 32 de ani în martie vrea să-şi rezilieze contractul cu Pandurii Târgu-Jiu şi are mai multe oferte din Liga 1, una venind de la CSM Poli. Herea a mai jucat la Naţional Bucureşti, Rapid Bucureşti, FC Sion (Elveţia) şi Skoda Xanthi (Grecia).
Ziarul de Iaşi