Preşedintele grupării Politehnica Iaşi, Sorin Boca, a declarat, marţi, că nu s-au plătit încă datoriile clubului în valoare de 1,2 milioane de euro iar ianuarie este luna decisivă pentru viitorul echipei.
"
La sfârşitul turului de campionat, acţionarii ne-au promis că vor face tot posibilul să achite datoriile de 1.2 milioane de euro până la sfârşitul anului. Cu părere de rău trebuie să spun că nu am făcut progrese semnificative, acţionarii fiind prinşi cu activităţile legate de sărbătorile de iarnă. E clar că avem datorii mari faţă de jucători, faţă de angajaţii clubului şi faţă de terţi, dar deocamdată nu putem face nimic. Poate în ianuarie ne vom achita datoriile... Atunci va avea loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie în care se va decide viitorul Politehnicii Iaşi", a spus Sorin Boca.
Unul dintre antrenorii de la Centrul de copii şi juniori ai clubului Poli Iaşi a spus, marţi, sub protecţia anonimatului, că se gândeşte să plece de la gruparea din dealul Copoului. "
Am înţeles că au venit ceva bani de la Ligă din drepturile de televizare şi am crezut că o să ne dea şi nouă o parte din bani pentru a putea face sărbătorile aşa cum se cuvine. Se pare că m-am înşelat, la fel ca şi ceilalţi colegi ai mei de la Centrul de copii şi juniori. Respectul conducerii clubului faţă de noi văd că este egal cu zero şi, în aceste condiţii, mă gândesc, împreună cu alţi colegi, să ne găsim alte locuri de muncă. După sfârşitul turului de campionat am tot trecut pe la club în speranţa că problemele financiare se vor rezolva, însă nimeni din conducerea clubului nu a fost de găsit. În aceste condiţii e greu de crezut că se va mai redresa corabia", a spus acesta.
Mediafax