Fostul fotbalist Ovidiu Burcă a declarat, miercuri, la sediul FRF, că meseria de antrenor se poate practica foarte bine în România, dar a precizat că lucrurile trebuie gândite într-un alt mod.
"E un moment de răscruce în fotbalul românesc, lucrurile trebuie să capete o nouă turnură. Trebuie să ne adaptăm toți la realitățile fotbalului românesc, dar nu trebuie să ne pierdem demnitatea. Se poate face meseria de antrenor în România, de ce nu? Unde alții văd numai dezastru și negru, unii văd oportunități. În România e momentul să gândim lucrurile altfel, să fim mai pozitivi. Eu am avut două experiențe ca manager (la Oțelul Galați și FC Rapid) și mi-am dat seama că România are foarte multă materie primă, adică avem copii foarte, foarte talentați. Lipsește în schimb orientarea lor și educația. Iar noi de aceea suntem aici", a spus Burcă.
Fostul jucător, care a primit, miercuri, licența UEFA B și A în cadrul unei festivități care a avut loc la Casa Fotbalului, nu este încă decis dacă va opta pentru meseria de antrenor sau cea de manager de club. "Eu am o pasiune pentru fotbal și sunt pregătit oriunde mă va duce viața, fie către antrenorat, fie către management. Îmi place să lucrez cu oamenii, să schimb mentalități, și cred că din ambele posturi pot face lucrul ăsta", a adăugat el.
Ovidiu Burcă și alți 21 de foști jucători care au evoluat în peste 200 de meciuri în Liga 1 au primit, miercuri, licențele de antrenori UEFA B și A, diplomele de absolvire a cursului organizat de Școala Federală de Antrenori fiind înmânate de președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.