Radoslav Dimitrov este noul jucător al CS Universitatea Craiova. Fundaşul dreapta a semnat un acord cu oltenii valabil pe trei ani, FC Botoşani urmând a încasa în schimbul său 50.000 de euro şi 10% la un eventual transfer.
De asemenea între cele două cluburi există o clauză prin care dacă oltenii vor ajunge în grupele Europa League sau Liga Campionilor, FC Botoşani va mai încasa 40.000 de euro.
"El şi-a dorit mult să plece şi nu ne-am putut opune. Era în ultimele şase luni de contract, la fel ca şi István Fülöp. Îi urez succes", a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.
Tehnicianul echipei locale, Leo Grozavu, a lăsat însă să se înţeleagă că nu se aştepta niciodată ca Dimitrov să opteze pentru un transfer tot la o echipă din Liga 1.
"Fiecare îşi cunoaşte interesul propriu, îşi decide soarta. Dacă a decis să rămână în ţară este problema lui. Adevărul e că nu aş fi crezut... dar, nu e problema mea", a declarat Grozavu.
Plamen Iliev, tras pe linie moartă
Cu toate că încă nu şi-a găsit alt angajament, internaţionalul bulgar Plamen Iliev nu face parte din lotul deplasat în Turcia, urmând să se pregătească de unul singur la Botoşani.
"De când ne-am reunit l-am întrebat pe Iliev ce vrea. Lui nu-i mai este gândul la FC Botoşani. Ne-a spus că până pe 30 ianuarie ne dă un răspuns dacă continuă sau nu cu noi. Nu puteam aştepta până pe 30 ianuarie şi atunci, cu patru-cinci zile înainte de primul joc oficial el să ne părăsească şi noi să rămânem în doi portari. De aceea am luat decizia de a-l aduce pe Cobrea, cu care am mai cochetat şi vara trecută. Iliev va rămâne şi se va pregăti la Botoşani, cu antrenor, cu medic, îi vom asigura toate condiţiile. El nu are nimic concret, nicio ofertă. Căutăm variante pentru el", a declarat Cornel Şfaiţer. La rândul său, Leo Grozavu s-a arătat dezamăgit de comportamentul goalkeeperului bulgar.
Monitorul de Botoşani