FC Dinamo Bucureşti a anunţat transferul atacantului iordanian
Tha'er Bawab la clubul din Ştefan cel Mare, jucătorul semnând un contract până la 30 iunie 2018.
Ultima oară la Umm Salal SC (Qatar),
Tha'er Bawab s-a născut la Amman pe 1 martie 1985 şi s-a consacrat în fotbalul românesc în perioada 2010-2016, marcând 37 de goluri în 142 de meciuri în Liga 1 pentru Gloria Bistriţa, Gaz Metan Mediaş, CS Universitatea Craiova şi Steaua Bucureşti.
Transferat la 18 ani, în 2003, de Real Madrid de la juniorii clubului UE Cornella,
Tha'er Bawab a jucat până în 2010 în ligile inferioare ale campionatului spaniol pentru Real Madrid C, Barcelona B, Hospitalet, Alfaro şi Moratalla.
Noul jucător al echipei din Ştefan cel Mare a efectuat în această dimineaţă vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS), a semnat un contract cu FC Dinamo Bucureşti până la 30 iunie 2018 şi se va alătura lotului pregătit de antrenorul Ioan Andone în cantonamentul de la Săftica.
142 de partide în prima ligă din România a adunat
Tha'er Bawab la Gloria Bistriţa (7), Gaz Metan Mediaş (83), CS Universitatea Craiova (44) şi Steaua Bucureşti (8). A marcat 37 de goluri în Liga 1 pentru Gaz Metan Mediaş (24), CS U Craiova (12) şi Steaua Bucureşti (1).
5 goluri a marcat
Tha'er Bawab pentru echipa naţională a Iordaniei în 23 de meciuri. Tha'er Bawab a jucat în acest an pentru prima reprezentativă în partida amicală cu Georgia, 1-0 pentru Iordania, disputată săptămâna trecută la Dubai.
6 jocuri a evoluat
Tha'er Bawab în Europa League, la Gaz Metan Mediaş, pentru care a marcat două goluri în ambele partide cu FSV Mainz, din 2011.
2 goluri în 7 meciuri a marcat
Tha'er Bawab în prima parte a acestui sezon competiţional pentru Umm Salal SC (Qatar).
8 este numărul cu care
Tha'er Bawab va evolua la FC Dinamo Bucureşti.