Acţionarul majoritar George Copos a declarat că vrea să ducă la bun sfârşit contractul cu Fathi Taher privind cedarea a 80 la sută din acţiunile clubului Rapid, discuţiile cu omul de afaceri iordanian urmând să continue în zilele următoare.
"
Decizia mea de a mă retrage din fotbal este definitivă. Am vorbit cu domnul Taher pe 30 decembrie şi am decis să ne întâlnim la începutul acestui an să discutăm. Vreau să închid acest contract cu dânsul, să-l duc la bun sfârşit, pentru că altfel Rapid este în mare pericol. Nu vreau să vorbesc de faliment, pentru că Rapid nu este o societate comercială, este mult mai mult", a spus acţionarul majoritar.
Copos este optimist în ceea ce priveşte finalizarea negocierilor cu Fathi Taher. "
Probabil dânsul are unele probleme financiare, la fel ca şi noi de altfel, dar în cele din urmă cred că vom ajunge la un acord", a explicat George Copos.
FC Rapid traversează în ultima perioadă o criză financiară după ce omul de afaceri Fathi Taher a întrerupt finanţarea. Doi dintre cei patru componenţi ai Consiliului de Administraţie al FC Rapid, Alexandru Bunea şi Constantin Zotta, au demisionat din cauza problemelor financiare cu care se confruntă gruparea giuleşteană. Totodată, Zotta a demisionat şi din funcţia de director general al clubului.
La sfârşitul lunii martie, Copos a încheiat cu Taher un contract de cedare a 80 la sută din acţiunile SC FC Rapid SA în schimbul a aproximativ 13 milioane de euro. În momentul de faţă, Taher susţine că nu a intrat oficial în posesia celor 80 la sută din acţiuni deoarece George Copos nu a întocmit "o serie de documente". De partea cealaltă, Copos consideră că tranzacţia nu s-a oficializat întrucât Taher nu a plătit niciun ban în schimbul celor 80 la sută din acţiuni.
Acţionar majoritar al SC FC Rapid SA este în continuare George Copos, prin firmele sale, cu 99,99 la sută din acţiuni.
Mediafax