Directorul general al FC Dinamo, Adrian Mutu, a declarat că eşecul cu Concordia Chiajna reprezintă un dezastru total, apreciind că dinamoviştii sunt în pericol să rateze calificarea în play-off.
"Un rezultat urât pentru noi, riscăm să fim daţi afară din play-off, e un dezastru total. Este normal când se întâmplă aceste lucruri, când jucăm aşa e normal ca fanii să nu fie mulţumiţi, jucătorii să lase capul jos şi să accepte. Sunt şanse foarte mici de play-off. Eu nu cred că e vorba de jucători aici. E normal să i se ceară demisia lui Andone", a afirmat Mutu.
Formaţia Dinamo a fost învinsă, cu scorul de 2-1 (1-0), de echipa Concordia Chiajna, într-un meci disputat, luni, în deplasare, în
etapa a 23-a a Ligii 1. Dinamo a înregistrat a doua înfrângere consecutivă în Liga 1, după ce etapa trecută a fost învinsă de FC Viitorul, tot cu 2-1.
Pentru Dinamo a marcat Adam Nemec, în minutul 51, iar pentru Concordia au înscris Raul Costin (31) şi Marian Cristescu (80).