Fostul jucător argentinian Diego Armando Maradona va asista, miercuri, la meciul Real Madrid - SSC Napoli, din manşa tur a optimilor Ligii Campionilor. Întrebat despre prezenţa starului argentinian, jucătorul madrilenilor, Luka Modrić, a afirmat: "Slavă Domnului că nu joacă el".
"Este unul dintre cei mai buni jucători din istorie, sunt încântat că va asista la meci. Slavă Domnului că nu joacă, suntem fericiţi. L-am întâlnit de de câteva ori, ultima oară la gala The Best. Este o persoană drăguţă şi unul dintre cei mai buni jucători pe care i-am cunoscut", a declarat Modrić, conform presei spaniole.
Maradona, în vârstă de 56 de ani, era căpitanul echipei Napoli la ultima confruntare dintre cele două echipe, în primul tur al Cupei Campionilor Europeni, în 1987-1988, când s-au calificat madrilenii (2-0, 1-1).
Şi antrenorul Realului, Zinedine Zidane, se bucură de prezenţa lui Maradona la meciul de pe "Santiago Bernabéu", dar este preocupat de întâlnirea de miercuri. "Îl respect mult pe Maradona, a fost unul dintre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun fotbalist din toate timpurile. Dar eu mă tem mai mult de jucătorii care vor fi în teren, cei care vor juca", a spus Zidane.
Meciul Real Madrid - SSC Napoli va avea loc, miercuri, de la ora 21:45, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. În lotul italienilor a fost convocat şi fundaşul Vlad Chiricheş.