Steaua va cere azi la Comisia de Disciplină anularea cartonaşului roşu încasat de polonez. Goian însă e în pericol de suspendare pentru derby.
Deşi a fost eliminat în meciul cu Universitatea Craiova, Pawel Golanski ar putea evolua în marele derby de duminică! Oficialii Stelei vor cere astăzi Comisiei de Disciplină a FRF anularea cartonaşului roşu, considerînd că polonezul a fost pedepsit fără nici o vină, el încercînd doar să aplaneze un conflict între Mitchell şi Zapata.
"Nu pot spune prea multe despre solicitarea noastră. Ne vom consulta între noi, cei de la club, şi vom vedea în ce fel vom pleda la comisie", a declarat Adrian Ilie. Cei din Ghencea nu erau hotărîţi sută la sută dacă vor solicita anularea cartonaşului roşu, temîndu-se ca nu cumva membrii comisiei, urmărind pe video faza în care a fost implicat Golanski, să decidă suspendări împotriva altor jucători ai Stelei.
Steaua va avea însă o altă grijă la şedinţa de azi. Goian a fost convocat pentru a fi judecat în urma declaraţiilor făcute la finalul meciului Oţelul - Steaua 0-1. "Nu am auzit, ştiu sigur că CFR a promis bani gălăţenilor pentru a ne încurca", a spus atunci Goian, care riscă să fie azi suspendat dacă nu va proba acele declaraţii. "Nu cred că Goe ar putea fi suspendat doar pentru atîta lucru", a spus Adrian Ilie.
Cine ar fi înlocuitorii în cazul în care cartonaşul roşu al lui Golanski nu va fi anulat, iar Goian va încasa o suspendare de minimum o etapă, Lăcătuş va avea mai multe variante de înlocuire pentru cei doi. În locul polonezului, alesul va fi unul dintre Baciu, Rădoi şi Nicoliţă, iar în locul lui Goian ar miza pe unul dintre Rădoi, Baciu şi Rada.
Lăcătuş va fi pe bancă
Dacă Steaua are emoţii pentru cei doi fotbalişti, nu acelaşi lucru e valabil şi pentru antrenorul său. Lăcătuş nu va fi judecat nici mîine pentru incidentul de la finalul meciului cu Poli Timişoara, cînd l-a lovit cu palma pe translatorul lui Dusan Uhrin, care a incitat spectatorii! "Fiara" va putea, astfel, să stea pe bancă în Ştefan cel Mare.