Manchester City a învins cu scorul de 5-3 (1-2) formația AS Monaco, marți seara, pe teren propriu, la capătul unui meci cu răsturnări spectaculoase de scor, în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
Monegascii au fost la un pas de a da lovitura la Manchester, unde au condus cu 2-1 și au beneficiat de un penalty, dar columbianul Falcao a ratat.
Pentru echipa antrenată de Pep Guardiola au marcat Raheem Sterling (26), Sergio Agüero (58, 72), John Stones (77) și Leroy Sané (82), iar pentru oaspeți au punctat Radamel Falcao (32, 62) și Kylian Mbappé (40).
Liderul din Ligue 1 a început mai bine meciul și a ratat primele ocazii de gol, prin Benjamin Mendy (18), al cărui șut a fost respins de Caballero, și prin fundașul polonez Glik (19), care a șters cu capul o minge centrată în careu.
City a deschis scorul (26), prin Sterling, care a reluat simplu centrarea lui Sané, lansat de David Silva. La scurt timp, oaspeții au restabilit egalitatea, prin columbianul Falcao (32), care a înscris din plonjon, la centrarea lui Fabinho.
Tânărul atacant francez Mbappé (18 ani) a ratat ținta în minutul 36, dar a reușit să își aducă echipa în avantaj patru minute mai târziu (40), la primul său meci ca titular în Champions League, din centrarea lui Sidibé. În min. 44, Raggi a respins de pe linia porții șutul-centrare al lui Sané, pentru peste câteva secunde doar, la poarta cealaltă, Falcao să șuteze în plasa laterală.
Meciul a continuat și după pauză în același ritm nebun, echipele evoluând cu garda jos.
Monaco a beneficiat de penalty, acordat la semnalizarea arbitrului adițional, după ce Otamendi l-a faultat pe Falcao, dar columbianul a executat lamentabil lovitura de pedeapsă (50), portarul Caballero reușind să apere fără probleme.
În loc de 3-1 pentru Monaco, scorul a devenit 2-2, pentru că City a profitat de acest moment și a reușit egalarea (58), Agüero marcând cu largul concurs al portarului Subasic, după o lansare a lui Sterling.
Monaco nu renunțat la luptă și a trecut din nou la conducere, în min. 62, când Falcao l-a întors de două ori pe Stones, cel mai scumpo fundaș din lume, și l-a executat cu un lob pe Caballero.
După ce Sané (69) a fost blocat in extremis de Sidibé, City a avut zece minute de grație, în care a punctat de trei ori: Agüero (72) a reluat din voleu mingea centrată din corner de David Silva, Stones (77) a împins mingea în plasă la centrarea lui De Bruyne, deviată perfect de Touré, iar Sané (82) a finalizat simplu mingea trimisă la Agüero, la un nou atac devastator al echipei engleze.
Finalul meciului a fost mai liniștit, dar Falcao a fost aproape de realizarea triplei (84), însă portarul Caballero a salvat golul cu o intervenție de goalkeeper de handbal.
Meciul a fost unul aprig disputat, mărturie stând și cele 11 cartonașe galbene acordate de arbitrul spaniol Antonio Mateu Lahoz.
Returul va avea loc în data de 15 martie, pe stadionul Louis II din Principat.
Manchester City - AS Monaco 5-3 (1-2)
Au marcat: Raheem Sterling (26), Sergio Agüero (58, 72), John Stones (77), Leroy Sané (82), respectiv Radamel Falcao (32, 62), Kylian Mbappé (40).
Radamel Falcao a ratat un penalty în min. 50 (a apărat Willy Caballero)
Manchester, Stadion: "Etihad"m 53.351 spectatori
Liga Campionilor - optimi de finală (tur)
Au evoluat echipele:
Manchester City: 13. Willy Caballero - 25. Fernandinho (5. Pablo Zabaleta, 62), 30. Nicolás Otamendi, 24. John Stones, 3. Bacary Sagna - 42. Yaya Touré - 17. Kevin De Bruyne, 21. David Silva (căpitan) - 19. Leroy Sané, 10. Sergio Agüero (6. Fernando, 87), 7. Raheem Sterling (15. Jesus Navas, 90). Antrenor: Josep Guardiola.
Rezerve neutilizate: 1. Claudio Bravo - 9. Nolito, 18. Fabian Delph, 72. Kelechi Iheanacho.
AS Monaco: 1. Danijel Subasic - 19. Djibril Sidibé, 25. Kamil Glik, 24. Andrea Raggi, 23. Benjamin Mendy - 2. Fabinho, 14. Tiemoué Bakayoko (7. Nabil Dirar, 88) - 10. Bernardo Silva (8. Joao Moutinho, 84), 27. Thomas Lemar, 29. Kylian Mbappé (18. Valere Germain, 79) - 9. Radamel Falcao (căpitan). Antrenor: Leonardo Jardim.
Rezerve neutilizate: 16. Morgan De Sanctis - 11. Guido Carrillo, 34. Abdou Diallo, 38. Almamy Touré.
Arbitru: Antonio Mateu Lahoz; arbitri asistenți: Javier Rodriguez, Pau Cebrián Devís; arbitri asistenți adiționali: Carlos Gomez, Jesus Gil Manzano; arbitru de rezervă: Teodoro Sobrino (toți din Spania)
Cartonașe galbene: Glik (8), Sidibé (25), Agüero (35), Sterling (37), Fernandinho (40), Otamendi (49), Bakayoko (55), Falcao (68), Zabaleta (74), Bernardo Silva (77), Fabinho (81).