Atacantul francez Eddy-Harlem Gnohéré, transferat iarna aceasta de la Dinamo la Steaua, a recunoscut, vineri, într-o conferință de presă, că o victorie a "roș-albaștrilor" la Mediaș ar fi bună pentru echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare, care luptă pentru calificarea în play-off.
"Dacă vom face un rezultat bun va fi bine pentru Dinamo, dacă vom face egal sau vom pierde va fi dificil pentru ei, deoarece nu cred că s-ar mai califica în play-off sau va fi mult mai dificil, dar trebuie să jucăm la sută la sută din capacitate pentru a câștiga duminică", a spus Gnohéré.
"Am încă mulți prieteni la Dinamo, dar nu am vorbit cu nimeni despre acest meci", a mărturisit atacantul francez.
"Meciul de miercuri cu Dinamo (din semifinalele Cupei Ligii) e la fel de important ca acela de duminică. Va fi dificil de recuperat trei goluri în meciul de miercuri (1-4 în tur), dar în fotbal totul e posibil și sper că vom reuși", a mai spus Gnohéré.
Gnohéré a comentat și posibila absență a echipei Dinamo din play-off: "Toți fanii vor derby-uri între Steaua și Dinamo, jucătorii vor să joace derby-uri, îmi face plăcere să joc în derby sub culorile Stelei, pentru că e un meci cu adevărat important pentru cele două cluburi și sper că vom câștiga, pentru că de când am venit în România în toate derby-urile jucate contra Stelei am câștigat sau am făcut meci nul. Sper că acum balanța va înclina de partea noastră".
"Sper că voi avea o colaborare bună cu Alibec dacă vom juca amândoi, dar depinde de antrenor", a mai spus Gnohéré.
Meciul dintre Gaz Metan Mediaș și FC Steaua va avea loc duminică, la Mediaș, de la ora 20:30, în cadrul etapei a 25-a a Ligii 1 de fotbal.
Miercuri, Steaua va juca returul semifinalelor Cupei Ligii cu Dinamo, pe Arena Națională, după ce Dinamo s-a impus în tur cu 4-1.