Presiunea mediatică la care a fost supus după ce l-a lovit pe Cătălin Golofca l-a determinat pe Leo Grozavu să-şi prezinte demisia din funcţia de antrenor principal al FC Botoşani. Ieri într-o conferinţă de presă, Leo Grozavu şi-a cerut scuze faţă de toată lumea fotbalului pentru gestul făcut la Giurgiu, după care şi-a prezentat demisia de onoare. "Mi-am dorit foarte mult să lămuresc anumite lucruri. Îmi pare rău că am ţinut zilele acestea prima pagină a ziarelor şi a posturilor de televiziune. Vreau să-mi cer scuze public. În viaţă trebuie să ne asumăm. Ieri dimineaţă mi-am cerut scuze în faţa lotului şi staff-ului tehnic. Îmi cer scuze tuturor antrenorilor din România cărora le-am creat un prejudiciu de imagine. Vreau să le mulţumesc celor care au fost alături de mine. Au fost şi foarte mulţi care m-au pus la zid, au ridicat piatra şi nu ştiu dacă toţi au un comportament imaculat. Toate lucrurile astea mă vor face mai puternic. Am avut două nopţi şi o zi, am încercat să judec şi să văd care e cea mai bună decizie. Îmi prezint public demisia. Este un gest de onoare pe care îl fac. Caracterul este mai important decât prejudiciile pe plan financiar", a declarat Leo Grozavu.
Vizibil marcat şi afectat de scandal, tehnicianul a spus că dacă va reuşi să treacă peste acest incident, va reveni mai puternic, ţinând ascunse planurile sale de viitor. "După această lecţie de viaţă pe care am primit-o, precis îmi va fi folositoare pe viitor. Am încercat să judec şi să văd care e cea mai bună decizie pe care trebuie să o iau. Cred că este un gest de onoare pe care trebuie să-l fac", a încheiat Grozavu.
După ce a anunţat în faţa presei că-şi dă demisia, tehnicianul s-a dus la vestiare unde şi-a anunţat şi colaboratorii săi despre acest lucru după care înaintea antrenamentului a ţinut un discurs şi în faţa jucătorilor, cerându-şi încă o dată scuze pentru gestul inconştient pe care l-a făcut, transmiţându-le totodată acestora succes în acest play-out. Până la numirea unui nou antrenor principal de pregătirea echipei se vor ocupa secunzii Alin Bejan şi Alin Bordeanu împreună cu preparatorul fizic, Ovidiu Chiribici.
Monitorul de Botoşani