Miliardarul rus Roman Abramovici nu mai este cel mai bogat patron de echipă din campionatul englez, fiind devansat de şeicul Mansour bin Zayed Al-Nahyan, noul finanţator al clubului Manchester City, potrivit unei anchete publicate, miercuri, în presa engleză.
Potrivit revistei FourFourTwo, averea personală a şeicului din Abu Dhabi este estimată la aproximativ 15 milliarde de lire sterline, devansându-l în acest top pe Lakshmi Mittal (12,5 milliarde de lire sterline), omul de afaceri indian care are anumite legături cu formaţia Queen's Park Rangers (liga a II-a din Anglia).
Finanţatorul clubului Chelsea Londra, Roman Abramovici, nu ocupă decât poziţia a treia în ierahia celor mai bogaţi patroni din fotbalul englez, averea omului de afaceri rus scăzând, din cauza crizei economice mondiale, de la aproximativ 10 miliarde la aproape şapte miliarde de lire sterline.
Topul celor mai bogaţi fotbalişti englezi:
David Beckham (Los Angeles Galaxy/AC Milan) rămâne pe prima poziţie cu o avere estimată la 125 millione de lire sterline, atacantul Michael Owen (Newcastle) cu aproape 40 millioane de lire sterline şi Wayne Rooney (Manchester United) cu 35 millione de lire sterline.
Mediafax