Etapa a 2-a din play şi off a fost deschisă de partida din Gruia, dintre CFR Cluj şi Astra, la finalul căruia Vasile Miriuţă şi-a păstrat invincibilitatea pe prima scenă în faţa lui Marius Şumudică, palmaresul dintre cei doi cuprinzând cinci jocuri în Liga 1, trei încheiate cu victorii ale actualului tehnician al ardelenilor şi două la egalitate.
Mai mult, CFR au ajuns la șapte meciuri consecutive fără înfrângere în campionat în faţa "astralilor", interval în care s-au impus de cinci ori.
A urmat confruntarea de la Ovidiu, acolo unde Viitorul s-a impus în faţa FC Steaua pentru întâia oară în istorie pe teren propriu. De asemenea, Gheorghe Hagi a bifat primul succes din carieră în faţa echipei în tricoul căreia a a atins performanţe remarcabile ca fotbalist.
Ultimul duel le-a adus faţă în faţă pe Dinamo şi CS Universitatea Craiova, un derby în care cele două formaţii s-au anihilat reciproc.
La finalul etapei a 2-a din play-off, conform secţiunii "Liga 1 live" de pe
www.lpf.ro, Dinamo este echipa cu cea mai bună posesie dintre cele șase care luptă pentru titlu, cu o medie de 54,5 %. Gruparea "alb-roşie" este urmată de Astra şi FC Steaua, ambele cu o medie de 53,5 %. În ceea ce priveşte numărul de ocazii din play-off, Viitorul a înregistrat în cele două jocuri o medie de 11 ocazii / meci, apoi Dinamo 10,5 ocazii / meci şi FC Steaua 10 ocazii / meci. Nu în ultimul rând, trebuie notat şi faptul că Dinamo este echipa care a beneficiat de cele mai multe cornere, în medie șapte lovituri de colţ / meci.
În play-out, după disputarea rundei a 2-a, diferenţa dintre ultimele șase clasate s-a redus la doar opt puncte, ceea ce promite o luptă foarte interesantă pentru salvarea de la retrogradare. Marea câştigăroare a etapei poate fi considerată Poli Timişoara, echipă care s-a impus în faţa celor de la FC Voluntari şi se poziţionează pentru întâia oară deasupra liniei care asigură şi la anul prezenţa în principala competiţie internă.
La capitolul cifre rotunde, consemnăm meciul 400 jucat de Pandurii în Liga 1, a 450-a înfrângere a Stelei în campionat, precum şi a 50-a prezenţă pe teren pentru Apostol Popov şi a 100-a pentru Neluţ Roşu.
De asemenea, este de notat și debutul lui Paul Păcurar (Pandurii), el fiind cel de-al 98-lea jucător pentru care ediţia curentă înseamnă şi prezeţa în premieră în Liga 1.